Drepturile omului: Rusia, absentă de la o reuniune a ONU asupra drepturilor omului pe teritoriul ei
-
21 Octombrie 2022 10:40
Rusia a preferat să absenteze joi de la o reuniune a ONU asupra situației drepturilor omului pe teritoriul ei, Moscova invocând "dificultăți logistice și tehnice persistente", notează vineri France Presse, citat de Agerpres.
"Regret că Federația Rusă nu a trimis o delegație care să răspundă" la întrebările Comitetului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite, a declarat unul dintre cei 18 membri ai acestui organism, canadianca Marcia V.J. Kran.
Reuniunea a fost amânată de două ori. Inițial, trebuia să aibă loc pe 3 și 4 martie - la câteva zile după începerea invaziei ruse a Ucrainei pe 24 februarie -, dar a fost amânată pentru iulie și apoi pentru 20 și 21 octombrie.
Moscova a cerut încă o dată amânarea reuniunii, dar fără succes.
"Am informat în repetate rânduri Comitetul că, din cauza dificultăților logistice și tehnice persistente, delegația rusă nu poate fi prezentă în timpul examinării raportului. În acest sens, am cerut Comitetului să amâne examinarea pentru o dată ulterioară", a explicat petru AFP un purtător de cuvânt al reprezentanței Rusiei pe lângă ONU, Aleksandr Șceliakov.
"Cu toate acestea, Comitetul a refuzat cererea noastră și a decis să examineze raportul rus în absența delegației naționale", a spus el.
Acest comitet al ONU supraveghează punerea în aplicare a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice de către statele sale părți și efectuează evaluări periodice ale țărilor. Experții independenți ai comisiei urmau astfel să se întâlnească cu delegația rusă joi și vineri, în cadrul unei ședințe publice.
"Permiteți-mi să spun în primul rând că regret profund că nu a compărut statul-parte. Dialogul constructiv din timpul procedurii (...) este foarte important" pentru a monitoriza aplicarea corectă a Pactului, a subliniat expertul albanez Gentian Zyberi.
Absența delegației ruse nu i-a împiedicat pe experți să-și exprime preocupările serioase cu privire la situația drepturilor omului în Rusia, în special cu privire la hărțuirea și violența împotriva avocaților, jurnaliștilor, apărătorilor drepturilor omului și a oponenților politici, torturii sau a întocmirii de profile rasiale.
"Observăm o tendință îngrijorătoare de a lansa acțiuni în justiție" împotriva responsabililor politici "care critică guvernul", a spus Kran. "Suntem de asemenea profund îngrijorați de utilizarea de otrăvuri sofisticate puse la punct de către stat pentru a reduce la tăcere, pedepsi și ucide cel puțin zece disidenți, lideri și militanți ai opoziției în ultimii zece ani", a adăugat el.
"Conform unor informații documentate, există cazuri de tortură", a subliniat la rândul său expertul tunisian Yadh Ben Achour.
El a denunțat de asemenea "numărul semnificativ de discursuri instigatoare la ură", uneori însoțite de violențe, care vizează migranți, în special musulmani, dar și "ucraineni, mai ales de la anexarea Crimeei (în 2014), persoane LGBT și romi".
În cadrul unei întâlniri cu presa la începutul zilei, ambasadorul Rusiei pe lângă ONU la Geneva, Ghennadi Gatilov, a subliniat viziunea țării sale cu privire la participarea acesteia la activitățile organizațiilor ONU, notează AFP.
"Statele Unite și aliații lor încearcă să împiedice participarea noastră (...), dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că vom continua (...) să ne desfășurăm activitățile", a spus el, înainte de a adăuga: "continuăm tot ceea ce facem cu țările care au aceleași idei".
El a acuzat Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului că este "din ce în ce mai politizat".