Drapelul Muntenegrului, ridicat la sediul NATO pentru a marca primirea celui de-al 29-lea membru al organizației

  • 07 Iunie 2017 19:41
Drapelul Muntenegrului, ridicat la sediul NATO pentru a marca primirea celui de-al 29-lea membru al organizației

Drapelul muntenegrean a fost ridicat, miercuri, la sediul NATO de la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate în prezența președintelui Filip Vujanovic pentru a marca primirea Muntenegrului, devenit al 29-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice, transmite DPA.

Muntenegrul, cea mai mică dintre fostele republici iugoslave, a devenit luni în mod oficial membră a NATO, în pofida unei opoziții îndelungate și constante din partea Rusiei, care vede în extinderea către est a Alianței Nord-Atlantice o amenințare directă la adresa securității sale naționale,notează Agerpres.

''Doresc să felicit guvernul și poporul din Muntenegru pentru tot ce ați realizat și salut angajamentul dumneavoastră față de integrarea euro-atlantică. De acum încolo, aveți 28 de aliați — 28 de prieteni — care vor veni mereu în ajutorul dumneavoastră'', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adresându-se șefului statului muntenegrean.
Stoltenberg a remarcat faptul că intrarea Muntenegrului în NATO va avea un efect stabilizator asupra întregii regiuni a Balcanilor Occidentali și trimite un mesaj solid că ușile Alianței Nord-Atlantice rămân deschise pentru acele țări care doresc să adere la organizație.

Odată cu aderarea Muntenegrului, NATO controlează acum întregul țărm nordic al Mării Mediterane, de la strâmtoarea Gibraltar până la Siria.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău