Drapelul de stat al Rusiei va deveni însemn oficial în Transnistria

  • 08 Decembrie 2016 17:01
Drapelul de stat al Rusiei va deveni însemn oficial în Transnistria

Așa-zisul guvern de la Tiraspol va propune legislativului din Transnistria un proiect de lege care impune folosirea drapelului de stat al Federației Ruse, alături de cel transnistrean, pe teritoriul regiunii separatiste.

„Drapelul rus este perceput ca simbol oficial, care subliniază atașamentul republicii de a se reuni cu Federația Rusă”, a argumentat în ședința de astăzi a executivului de la Tiraspol vicepreședintele acestuia, Aleksandr Kisnician, citat de portalul vestipmr.info

El a invocat, de asemenea, rezultatele referendumul organizat în regiunea separatistă în 2006, când peste 98 la sută din cei care s-au prezentat la urne s-ar fi pronunțat pentru aderarea Transnistriei la Federația Rusă.

În particular, proiectul presupune că drapelul de stat al Rusiei va fi arborat, alături de cel transnistrean, pe frontonul clădirilor oficiale, în instituții puterii centrale și cele ale administrațiilor locale, precizează sursa citată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,07
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău