Dozele ''booster'' anti-COVID ar putea fi necesare ''un număr de ani de acum înainte'' (director Pfizer)

  • 08 Decembrie 2021 14:21
Dozele ''booster'' anti-COVID ar putea fi necesare ''un număr de ani de acum înainte'' (director Pfizer)

Un director din cadrul companiei farmaceutice Pfizer a declarat că este posibil ca oamenii să aibă nevoie de doze ''booster'' împotriva COVID-19 ''un număr de ani de acum înainte'', informează DPA/PA Media miercuri, potrivit Agerpres.

Ben Osborn, director al filialei regionale din Marea Britanie a companiei farmaceutice, a declarat că nu este deocamdată clar dacă viitoarele doze ''booster'' vor fi necesare anual sau la șase luni.

Într-un interviu acordat PA Media cu ocazia aniversării unui an de la administrarea primei injecții cu vaccinul anti-COVID-19 în Marea Britanie în cadrul programului de vaccinare în masă, Osborn a declarat despre campania din această țară că a fost un ''efort incredibil''.

Cu privire la varianta Omicron a virusului, Osborn a spus: ''Așteptăm cu toții să iasă diverse date, nu doar de la Pfizer și BioNTech, ci și de la guverne și sisteme sanitare din întreaga lume. Ceea ce avem deja este o înțelegere la nivel de bază și molecular referitor la acest virus și la mutațiile care au fost bine documentate. Ceea ce trebuie să înțelegem acum sunt trei lucruri: nivelul de transmitere pe care îl oferă această nouă variantă și dacă va depăși (varianta) Delta aici, în Marea Britanie; în al doilea rând, impactul Omicron în ceea ce privește spitalizarea și decesul potențial; și apoi, desigur, foarte important, în al treilea rând, impactul vaccinului asupra acestei variante''.

''Vom avea mai multe date în săptămânile care urmează cu privire la toți cei trei factori ce vor conduce apoi la luarea deciziilor nu doar pentru Pfizer, ci și pentru guvernele din întreaga lume. Așa că suntem pregătiți. Dacă avem nevoie de un nou vaccin, atunci vom putea să-l dezvoltăm, să-l producem la scară largă'', a adăugat Osborn.

Între timp, a spus el, cel mai important lucru este să se extindă campaniile de vaccinare cu doze ''booster'' la nivelul întregii populații adulte ''pentru ca acel nivel de bază de imunitate să fie cât se poate de mare''.

Întrebat cât timp ar trebui să se aștepte oamenii să aibă nevoie de stimularea imunității prin doze ''booster'', el a precizat: ''Cred că este dificil de spus pe termen lung, deoarece niciunul dintre noi nu poate prezice cum va evolua virusul în timp. Cred că ceea ce știința și datele ne arată acum, totuși, este că e probabil să avem nevoie de un anumit nivel de stimulare în rândul populației noastre adulte un număr de ani de acum înainte''.

''Ceea ce nu știm este dacă acesta va însemna o stimulare la șase luni, așa cum este cazul în prezent, sau dacă va deveni mai asemănător cu un 'booster' anual, asemănător cu cel gripal'', a spus Ben Osborn.

Campania de vaccinare din Marea Britanie a fost lansată pe 8 decembrie 2020, când Margaret Keenan, o britanică în vârstă de 90 de ani, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, la Spitalul Universitar din Coventry. De atunci, peste 51 de milioane de prime doze de vaccin au fost administrate în Marea Britanie, împreună cu peste 46 de milioane de doze secundare și 20 de milioane de doze ''booster''.

''A trecut un an de când Margaret Keenan a primit primul vaccin la nivel mondial, în cadrul unui program sanitar național, a fost cel mai incredibil efort din perspectiva sănătății umane pe care l-am văzut vreodată. Nu cred că cineva și-ar fi imaginat că vom fi în această poziție în care ne aflăm în prezent aici, în Marea Britanie - unde peste 80% din populația noastră are două doze, și am intrat deja în programul de rapel - și impactul acestor vaccinuri asupra sănătății națiunii noastre'', a declarat reprezentantul Pfizer.

Doctor June Raine, director executiv în cadrul Agenției de reglementare în domeniul medicamentelor din Marea Britanie (MHRA), a declarat cu privire la această aniversare: ''Anul trecut, pe vremea aceasta, am fost primul organism de reglementare din lume care a aprobat primul vaccin COVID-19, pentru Marea Britanie. Vaccinarea este cel mai eficient mod de a reduce numărul deceselor și al îmbolnăvirilor grave din cauza COVID-19 și, până în prezent, programul național de vaccinare a salvat mii de vieți''.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău