Douăzeci și patru de persoane au fost reținute, într-un dosar de spălare de bani. Victimele bănuiților sunt sute de moldoveni, ruși și kazahi

  • 25 Mai 12:29
Douăzeci și patru de persoane au fost reținute, într-un dosar de spălare de bani. Victimele bănuiților sunt sute de moldoveni, ruși și kazahi

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut, astăzi, 24 de persoane dintr-o rețea de escroci, care ar fi deposedat de bani sute de cetățeni ai Republicii Moldova, ai Federației Ruse și ai Kazahstanului, prin intermediul unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. Pe parcursul ultimilor doi ani, această companie, înregistrată în Cipru, dar cu o reprezentanță la Chișinău, ar fi încasat de la clienții săi, prin fraudă, peste 1,5 milioane de euro.

Investigațiile și acțiunile de anchetă în acest caz au stabilit că reprezentanții companiei ofereau servicii de consultanță potențialilor investitori pe piața financiară, sugerându-le tranzacții și investiții profitabile. Aceștia identificau victimele din fostele țări ale CSI, se prezentau ca angajații filialei moldovenești a unei companii existente din Rusia, renumite pe piața financiară și le propuneau servicii de expertiză, analiză și consultanță. Victimele erau convinse să facă investiții de zeci și sute de mii de euro, inclusiv pe piața Forex, iar după ce depuneau banii pe conturile, gestionate de membrii grupului, aflau că tranzacțiile au eșuat, iar investițiile au fost neprofitabile. Ca să șteargă urmele infracțiunii, bănuiții sistau comunicarea cu victimele, schimbându-și numerele de telefon și eliminând toate platformele pe care contactau.  

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au cercetat mai multe luni activitatea infracțională a grupului, urmărind întregul circuit al banilor, proveniți din escrocherie. Potrivit informațiilor obținute, aceștia ajungeau pe conturile organizatorilor, după un șir de transferuri pe diferite conturi, deschise în băncile din Cipru, Marea Britanie și Coreea de Sud. Operațiunile erau efectuate cu scopul de a deghiza proveniența banilor și a ascunde beneficiarii efectivi ai infracțiunilor de escrocherie. Astfel, destinația oficială a banilor, ajunși în Republica Moldova, era ”pentru plata salariilor și taxelor”.

În această dimineață, procurorii și CNA au efectuat câteva zeci de percheziții la mai multe adrese, unde își desfășoară activitatea angajații companiei și au reținut 24 de persoane. Acestea sunt bănuite de spălare de bani în proporții deosebit de mari. De la fața locului, au fost ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză. În același timp, pentru asigurarea recuperării prejudiciului, au fost ridicate mai multe mașini de lux care aparțin bănuiților. În prezent, acțiunile de urmărire penală în acest dosar sunt în desfășurare.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
26,63
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:3,6 m/s
Thu
27
Fri
24
Sat
24
Sun
26
Mon
27
Arhivă Radio Chișinău