Două secții din cadrul Spitalului raional Orhei a fost dotate cu dispozitive medicale performante
-
20 August 2020 11:46
Două secții din cadrul Spitalului raional Orhei a fost dotate cu dispozitive medicale performante. Deși, echipamentele au fost procurate încă 2018, acestea au devenit funcționale abia anul acesta.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în Secția de terapie intensivă și reanimare au fost procurarte opt monitoare destinate supravegherii funcțiilor vitale la adulți și copii și a unei stații de monitorizare centrală. Costul achiziției se ridică la peste 430 de mii de lei.
Totodată, Secția de otorinolaringologie a fost echipată cu un sistem videoendoscopic pentru care s-a alocat acum doi ani în jur de 255 de mii de lei. Ulterior, spitalul a achiziționat din alte surse o combină ORL și un dispozitiv electro-chirurgical, utilaje necesare pentru funcționarea sistemului videoendoscopic.
Aparatele medicale respective au fost instalate abia în martie 2020. În ultimele trei luni, cu ajutorul aparatajului performant au fost efectuate 35 de proceduri.
De menționat că Spitalul raional din Orhei deservește, inclusiv, locuitorii din raioanele Telenești, Rezina și Șoldănești.