Două persoane au ajuns la spital din cauza folosirii incorecte a sobelor
-
14 Ianuarie 17:50
Două persoane au avut de suferit în urma nerespectării regulilor de securitate la exploatarea sobelor de încălzit, în două incidente produse pe parcursul zilei de 13 ianuarie, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Primul caz a fost înregistrat într-o locuință din satul Trifăuți, raionul Soroca. Un bărbat în vârstă de 66 de ani a suferit o intoxicație cu monoxid de carbon, provenit de la soba din casă. Potrivit specialiștilor, canalul de evacuare a fumului era obturat cu depuneri de funingine, fapt ce a dus la acumularea gazelor toxice în interior. Victima, aflată în stare conștientă, dar cu simptome de intoxicație, a fost transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Incendiu nu a fost înregistrat.
Cel de-al doilea incident s-a produs în seara aceleiași zile, la ora 22:12, într-o locuință din orașul Fălești. Aici a izbucnit un incendiu, în urma căruia un bărbat de 30 de ani a suferit arsuri de gradul II pe suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital. Focul a fost stins de localnici până la intervenția pompierilor, iar primele cercetări arată că incendiul ar fi fost provocat de suprasolicitarea sobei.
În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la utilizarea sobelor și a altor surse de încălzire. Specialiștii recomandă aerisirea permanentă a încăperilor, verificarea și curățarea periodică a canalelor de evacuare a fumului, precum și evitarea suprasolicitării sobelor.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate trei cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, în urma cărora cinci persoane, inclusiv trei copii, au avut de suferit.

