Două parcări gratuite, amenajate în sectorul Centru. Pentru cât timp își vor putea lăsa șoferii mașinile
-
03 Octombrie 2019 11:19
Șoferii își vor putea parca gratuit mașinile pe două spații amenajate în acest sens în sectorul Centru al capitalei. Parcările sunt pe adresele: București, 30 (la intersecție cu str. Bulgară) și strada Testemițanu, 31 (în zona Spitalului Republican). Șoferii își vor putea lăsa automobilele pe timp de o zi, între orele 07.00 și 19.00, transmite IPN.
Spațiul din strada București aparține Ministerului Afacerilor Interne și a fost lăsat în paragină încă în anul 2008. Secretarul de stat, Ianuș Erhan, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, locul amenajat are o capacitate de parcare pentru circa 150 de unități de transport. Cel de-al doilea spațiu, din strada Testemițanu, este lăsat în paragină din anul 2011. Capacitatea parcării amenajate în zonă este pentru 250 de unități de transport.
Ianuș Erhan a menționat că cele două parcări publice sunt extrem de utile pentru persoanele care muncesc în preajmă, pentru că își vor putea lăsa mașina pe durata zilei. În primele zile, la cele două parcări vor fi prezenți inspectorii de patrulare, pentru coordonare. De asemenea, vor fi distribuite pliante informative. Pe parcursul zilei, securitatea va fi asigurată de carabinieri.
Proiectul este inițiat de către MAI, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău. Primarul interimar, Adrian Talmaci, a declarat că municipalitatea urmează să asigure salubrizarea spațiilor de parcare. Potrivit edilului, pentru zona centrală ar fi nevoie de aproximativ patru parcări supraetajate, cu o capacitate de circa o mie de locuri fiecare.