Două femei din Drochia, omorâte de un șofer beat

  • 18 Decembrie 2019 18:13
Două femei din Drochia, omorâte de un șofer beat

Două femei au fost accidentate, în raionul Drochia, de un șofer urcat băut la volan. Una dintre ele s-a stins pe loc, iar alta a murit mai târziu la spital. Șoferul este reținut pentru 72 de ore.

Solicitată de IPN, Ina Moscaliuc, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, a spus că dimineață, la ora 07.28, un automobil condus de un tânăr de 22 de ani, din Drochia, se deplasa dinspre satul Țarigrad spre orașul Drochia. Acesta a lovit doua femei, de 46 și 52 de ani, care se deplasau pe marginea carosabilului. În urma impactului, una din victime a decedat pe loc, iar cealaltă a fost dusă la spital, dar nu a putut fi salvată. Una dintre victime este o localnică, iar cealaltă e din raionul Căușeni.

Testul alcoolic a indicat 0,51 mg/l alcool în aerul expirat de șofer, ceea ce indică o stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Șoferul este pompier. Liliana Pușcașu, ofițer de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a confirmat pentru IPN că este vorba de un angajat al IGSU, dar instituția nu comentează cazul până la finalizarea anchetei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:3,09 m/s
Thu
6
Fri
12
Sat
9
Sun
9
Mon
5
Arhivă Radio Chișinău