Două explozii s-au auzit în orașul Belgorod din Rusia, lângă granița cu Ucraina (martori)

  • 03 Aprilie 2022 15:00
Două explozii s-au auzit în orașul Belgorod din Rusia, lângă granița cu Ucraina (martori)

Două explozii au fost auzite duminică în orașul Belgorod din Rusia, aflat în apropierea graniței cu Ucraina, au declarat doi martori pentru Reuters, la câteva zile după ce autoritățile ruse au acuzat forțele ucrainene că au lovit un depozit de combustibil în această localitate.

Cauza exploziilor nu este cunoscută deocamdată. Un martor a declarat că exploziile au fost atât de puternice încât ferestrele locuinței ei din Belgorod au trepidat, transmite Agerpres.

Exploziile se produc la câteva zile după ce Ministerul Apărării rus a declarat că două elicoptere ucrainene au lovit un depozit de combustibil din oraș, situat la 35 de kilometri de granița cu Ucraina, după ce au intrat în Rusia la altitudine extrem de joasă în primele ore ale dimineții de vineri.

Kremlinul a susținut că incidentul ar putea submina eforturile de pace, în timp ce un înalt oficial ucrainean de securitate a negat responsabilitatea țării sale în acest atac.

Un oficial local din regiunea din jurul Belgorodului a declarat că duminică s-a produs o explozie în satul Tomarovka, dar că nimeni nu a fost rănit și nici proprietățile nu au avut de suferit.

"S-a auzit o bubuitură, au căzut resturi", a scris Oleg Medvedev, șeful districtului orășenesc Iokovlevski, de lângă Belgorod, pe aplicația Telegram. Medvedev nu a dat detalii cu privire la caracteristicile resturilor sau la cauzele exploziei. Nu este clar dacă explozia descrisă de Medvedev a fost una dintre cele două explozii auzite de martori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău