Două avioane s-au ciocnit în aer, în Alaska. Toți pasagerii au murit
-
01 August 2020 10:45
Două avioane ușoare, în care se aflau șapte persoane, s-au ciocnit vineri în aer, deasupra statului american Alaska. Toți pasagerii, printre care și un deputat local, și-au pierdut viațaîn urma coliziunii, au anunțat autoritățile, citate de dpa și Agerpres.
Într-unul din avioane se afla o singură persoană, un deputat local, iar în celălalt șase, a precizat Departamentul pentru siguranță publică din Alaska. Ciocnirea a avut loc vineri dimineața (ora locală), în apropiere de aeroportul din Soldotna, la circa 100 km sud-vest de orașul Anchorage.
Inițial, unul dintre pasageri a supraviețuit accidentului, dar a decedat în timpul transportului la spital, au menționat autoritățile.
În avionul cu un singur ocupant se afla legislatorul Gary Knopp, în vârstă de 67 de ani, care era între altele și instructor de zbor, în timp ce patru din celelalte victime erau persoane tinere, în vârstă de circa 20 de ani.
Administrația federală pentru aviație și Consiliul național pentru securitatea transporturilor din SUA au lansat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele coliziunii, menționează Xinhua.