Dosarul Vicol, transmis procurorilor
-
14 Mai 2013 11:36

Dosarul penal deschis de CNA împotriva funcționarilor de la Inspectoratul Fiscal de Stat a fost transmis procurorilor.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție, în acest dosar figurează 10 persoane, suspectate de corupție și interceptare ilegală a convorbirilor telefonice, inclusiv directorul suspendat al instituției, Nicolae Vicol și secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc.
Șeful Inspectoratului Fiscal, Nicolae Vicol, a fost reținut la 15 februarie de către ofițerii Centrului Anticorupție. El a fost eliberat acum două săptămâni și este cercetat în stare de libertate.