La cea de-a 28-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, desfășurată în capitala Suediei Stockholm, în perioada 2-3 decembrie curent, sub egida Președinției suedeze a OSCE, a fost aprobată o nouă Declarație cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană. Într-o formulă deja devenită uzuală, miniștrii afacerilor externe din partea celor 57 de state participante la OSCE au reiterat hotărârea lor fermă de a ajunge la o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute de comunitatea internațională, cu acordarea unui statut special pentru localitățile din regiunea transnistreană, precum și au venit cu apelul de a avea o conlucrare ritmică la toate nivelele procesului de negocieri întru continuarea abordării axate pe rezultat și cu angajarea activă și pe durata Președinției poloneze a OSCE în anul 2022, cu marcarea progreselor concrete pe toate coșurile de pe agenda negocierilor (social-economic, umanitar, reglementarea cuprinzătoare). Formulele politice utilizate în Declarația respectivă sunt de clișeu și migrează pe parcurs de mai mulți ani, cu anumite modificări anodine, dintr-un document în altul al ministerialelor OSCE. De fapt, în spatele acestor constatări se ascunde un conflict înghețat, cu perspective incerte de soluționare într-un interval de timp previzibil.

Separatism lăsat prin moștenire

Primele file în dosarul conflictului transnistrean au început să fie scrise încă pe timpul existenții URSS. Separatismul din Transnistria a debutat ca o reacție, cu precădere, a părții rusolingve a populației Republicii, la avântul mișcării de renaștere națională a românilor-moldoveni, trezit la viață de politica de restructurare gorbaciovistă. De la bun început, separatismul teritorial în Moldova la Est de Prut s-a bucurat de susținerea politică de la Moscova, care a încercat în așa mod să stăvilească desprinderea Republicii de URSS. Însă imperiul multinațional sovietic nu a fost posibil de salvat. În condițiile dispariției URSS, separatismul în Republica Moldova rapid s-a reorientat pe platforma asigurării intereselor geopolitice ale Federației Ruse în această zonă a Europei, beneficiind pe acest motiv de susținerea multilaterală a Moscovei în condițiile istorice noi. În așa fel, tânărul stat european Republica Moldova din prima zi de existență a fost condamnat le starea de dezintegrare teritorială, fără perspective certe de depășire a acestei situații. Implicarea factorului internațional în soluționarea conflictului separatist din Republica Moldova doar a contribuit la înghețarea și la perpetuarea lui în timp.

Umbrelă pentru consolidarea separatismului...

Pe parcurs de treizeci de ani, reglementarea conflictului secesionist din Republica Moldova este dominată și ghidată de Federația Rusă, care apare în acest proces pe post de mediator internațional și garant al viitoarelor înțelegeri, ce urmează încă să fie atinse. În același timp, Federația Rusă își menține prezența militară în Transnistria - juridic parte componentă a Republicii Moldova, fără a avea consimțimântul statului gazdă. După finalizarea stadiului confruntărilor militare ale conflictului, din 1992, Federația Rusă a impus un format inedit în practica internațională a misiunii de pacificare în zonă, compusă din unitățile militare ale participanților la conflict și contingentul militar rus. De fapt, zona de securitate a conflictului este dominată de militarii ruși și transnistreni, care se găsesc într-o alianță nedeclarată, fiind deghizați în rol de pacificatori și opuși contingentului militar în minoritate numerică a misiunii de pacificatori militari moldoveni. Sub acoperirea acestui mecanism incidental de pacificare, regimul separatist de la Tiraspol și-a consolidat prezența și controlul în zonă, dezvoltând un potențial militar comparabil și chiar depășindu-l pe cel al Republicii Moldova.

...garanție a prezenței militare ruse în Moldova și în regiune

Conflictul transnistrean înghețat este garanția menținerii prezenței militare ruse în Republica Moldova. Chiar dacă contingentul militar rus numără doar două mii de oameni, conjugat cu peste zece mii de paramilitari transnistreni, ei prezintă deja o forță redutabilă. Extrem de important din punct de vedere operațional este și aerodromul din Tiraspol, care la necesitate garantează desfășurarea rapidă a forțelor armate din exterior. De aici încercările repetate ale Moscovei de a introduce printr-un acord cu Chișinăul aerodromul din Tiraspol în lista aeroporturilor funcționale de trafic aviatic internațional.

Prezența militară rusă în Transnistria este garanția că diferendul transnistrean nu va fi soluționat și Republica Moldova nu va fi eligibilă pentru aderarea la NATO, dar și la UE. Iar în condițiile deteriorării până la conflict militar al relațiilor ruso-ucrainene, Transnistria separatistă devine o baionetă rusă înfiptă în spatele Ucrainei. În acest fel, dincolo de retorica demagogic pacifistă a Moscovei în procesul reglementării politice a conflictului transnistrean, interesele obiective ale Rusiei nu cadrează defel cu soluționarea conflictului, în sensul restabilirii suveranității depline și a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Actualul mecanism internațional de mediere a conflictului transnistrean 5+2 convine de minune Rusiei întru congelarea conflictului și, defel nu cadrează cu obiectivul soluționării lui durabile.

Ambiguitatea acțiunilor Chișinăului

Abordarea dosarului transnistrean de către Chișinăul oficial demult suferă de retroactivitate cronică, de obicei pliindu-se pe inițiativele Moscovei. Peste o sută de documente semnate între Chișinău și Tiraspol în procesul reglementării conflictului pe diverse domenii, n-au mișcat nicicât substanțial reglementarea lui politică. Chiar mai mult, multiple prevederi ale documentelor semnate îngreunează atingerea soluției politice de restabilire a integrității teritoriale a statului moldovenesc. S-a ajuns până la ridicol, actualul statut al regiunii rebele separatiste din stânga Nistrului nu are o definiție juridică bine conturată în câmpul legal al Republicii Moldova. De aici ambiguitatea politicilor Chișinăului în raport cu autoritățile separatiste de la Tiraspol, contribuind pe această cale la prefacerea zonei separatiste din Transnistria într-un paradis al contrabandei și diverselor scheme economice ilicite, care în permanență se revarsă peste Nistru, contaminând iremediabil atmosfera economică și de afaceri din Republica Moldova.

În dosarul transnistrean Republica Moldova se bucură de susținerea partenerilor occidentali și, mai nou, a Ucrainei. Însă ar fi o naivitate să ne așteptăm că în condițiile când Chișinăul nu manifestă suficientă inițiativă în promovarea propriei agende de soluționare politică a conflictului, alți actori vor risca deteriorarea propriilor relații cu Rusia din cauza Republicii Moldova. În asemenea situație acțiunile mecanismul internațional 5+2  în dosarul transnistrean se limitează doar la măsuri de menținere a conflictului în stare non violentă. Nimeni nu va lupta pentru Republica Moldova cu riscul sacrificării propriilor interese, îndeosebi în condițiile când însuși Chișinăul nu manifestă inițiativă și spirit combativ.

Riscurile stării înghețate a conflictului și eventuale soluții

Perpetuarea îndelungată a conflictului transnistrean în stare înghețată compromite procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și menține statul nostru în zona de influență geopolitică a Moscovei, cu toate consecințele de apartenență la spațiul de civilizație eurasiatic. Escaladarea bruscă a pericolului conflictului militar între Rusia și Ucraina conține riscuri palpabile de revărsare a războiului pe teritoriul Republicii Moldova. Statul nostru nu este în capabilitatea de a face de unul singur față acestor riscuri. Este nevoie de o susținere masivă din exterior. Însă mobilizarea unei asemenea susțineri nu poate să se producă cu de la sine putere.

Un pas necesar pe această direcție ar fi elaborarea și aprobarea de către Parlament a Legii cu privire la statutul actual al Transnistriei în componența Republicii Moldova, ca al unui teritoriu temporar ocupat de un regim separatist, care are misiunea de a asigura de-facto prezența militară străină nelegitimă pe teritoriul statului nostru. Un alt pas cu conținut de apartenență la spațiul de civilizație european este aprobarea prin lege a statutului de cel de al doilea stat românesc pentru Republica Moldova. O asemenea lege ar deschide calea pentru o cooperare politico-militară strânsă moldo-română și ar permite Bucureștiului să înceapă de urgență consultări la nivel de NATO cu privire la garanții de securitate pentru Republica Moldova. În 1918 Armata Română a salvat Basarabia de dezmățul devastator al armatei ruse în descompunere, iar pe parcurs de atrocitățile războiului civil din Rusia. Trebuie să fim pregătiți pentru rapelul istoriei.

De care parte a „liniilor roșii” ale Moscovei?

Unul din punctele-cheie a conceptului de securitate a Rusiei  prevede stăvilirea cu orice preț a extinderii infrastructurii NATO spre est. Președintele Putin a introdus recent în vocabularul politico-diplomatic noțiunea de „linii roșii”, care în percepția Moscovei nu trebuie să fie depășite de către NATO în Europa. Republica Moldova este plasată de geostrategii ruși în interiorul spațiului delimitat de liniile roșii și asupra căruia nu se poate extinde influenta Occidentului. În această paradigmă de securitate, cursul de integrare europeană a statului moldovenesc este perceput de către Moscova ca o amenințare a securității Rusiei și trebuie contracarat.

Regiunea separatistă Transnistria, juridic parte componentă a statului Republica Moldova, are menirea să țină statul moldovenesc ancorat spațiului eurasiatic. În plan ideologico-identitar, separatismul transnistrean propagă românofobia prin joncțiunea cu conceptul moldovenismul vulgar, încercând pe această cale să compromită integrarea europeană a Republicii Moldova. Deci, conceptul moldovenismului antiromân, îmbrăcat în straiele antieuropene, contribuie la perpetuarea degradării Republicii Moldova ca stat și societate în planul alegerii civilizaționale. Depășirea acestei situații este imposibilă în condițiile deficitului de consistență în politica de construcție identitară a statului moldovean.

Dacă politicele identitare se bazează pe principiile false ale moldovenismului vulgar și antiromân, sau ele au un caracter deficitar, aceasta duce, volens-nolens, la acceptarea poziției ideologice a separatismului transnistrean, contribuie la înregimentarea Republicii Moldova în spațiul de civilizație eurasiatic, blocând cursul de integrare europeană. Cu alte cuvinte, fără o identitate distinctă nu poți face parte din concertul european, iar neprietenii Republicii Moldova alimentează cu mult zel predispozițiile moldovenismului antiromân în societatea moldovenească, pe bună dreptate percepându-le în calitate de calea cea mai sigură de periclitare a cursului de integrare europeană.

Sursa IPN.