Dosarul „mitei pentru judecători” a fost trimis în instanță. Statut de inculpat au zece persoane

  • 02 Aprilie 2019 11:15
Dosarul „mitei pentru judecători” a fost trimis în instanță. Statut de inculpat au zece persoane

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a dosarului ”mitei pentru judecători”.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, zece persoane au statut de inculpat. Este vorba de un procuror din Procuratura mun. Chișinău, un avocat, doi judecător și un ex-judecător în Curtea de Apel Chișinău, doi judecători în Judecătoria Chișinău sediul Centru, un asistent judiciar și două persoane fizice.

La moment, în privința asistentului judiciar și a uneia dintre persoanele fizice este aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu, iar în privința avocatului, a judecătorului în Curtea de Apel Chișinău, dar și a unei personae cu funcția de judecător din Judecătoria Chișinău cu sediul Centru a fost aplicată măsura preventivă - control judiciar.

Amintim că urmărirea penală pe cauză a fost dispusă de către Procurorul General în baza elementelor infracțiunii de trafic de influență, ulterior, la cauza respectivă fiind conexate cauzele penale privind elementele infracțiunii de corupere pasivă, corupere activă, amestecul în înfăptuirea justiției și pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale.

Magistrații sunt cercetați penal pentru că ar fi pretins și primit sume de pentru a emite decizii, închieri favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Avocatul și procurorul implicați în schemă transmiteau mijloacele bănești de la persoanele interesate către magistrați, iar medicul și cealaltă persoană fizică implicate în schemă, erau cei care furnizau mijloacele bănești și în interesul cărora urmau să fie emise decizii favorabile.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău