Dosarul ,,Frauda bancară” în care este învinuit Vlad Plahotniuc, trimis în judecată. 51 martori ai acuzării urmează să se prezinte pentru audieri / VIDEO
-
18 Iulie 2023 13:59
Procuratura Anticorupție anunță despre trimiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor (art. 284 alin.(1), art. 30, 42 alin.(3), 190 alin.(5) și art. 30, 243 alin.(3) lit. a) și b) din Codul penal).
Conform probatoriului administrat, în perioada anilor 2013 – 2014, Plahotniuc Vladimir fiind beneficiar efectiv și gestionar prin persoane interpuse al unor companii, a recepționat și beneficiat de mijloacele financiare în sumă totală de aproximativ 18 282 000 USD și 3 518 705 EURO, despre care cunoștea cu certitudine că provin din surse ilicite, fiind obținute din creditele bancare frauduloase acordate de către BC Banca de Economii S.A., BC Unibank S.A. și BC Banca Socială S.A., societăților comerciale din grupul „ȘOR”.
Totodată, în perioada anilor 2014 – 2015, învinuitul fiind beneficiar efectiv al unor companii off-shore, a recepționat și însușit mijloace bănești creditare în sumă totală de 21 001 949 USD, acordate de către Banca de Economii SA, unei societăți rezidente gestionată de către Ilan Șor și alteia gestionată de Vladimir Andronachi. Capătul de acuzare în privința lui Vladimir Andronachi, care a obținut fraudulos de la Banca de Economii un credit bancar în sumă de 32 865 000 MDL prin intermediul companiei la care se face referință mai sus, este deja în curs examinare în instanța de judecată.
Astfel, în perioada nominalizată, Vladimir Plahotniuc a beneficiat de mijloace financiare sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în sumă totală de 39 284 000 USD și 3 518 705 EUR, mijloace bănești care au fost utilizate în interes personal și a organizației criminale sub formă de: achiziționarea unui avion de model Embraer Legacy 650, zboruri charter, procurări de bunuri mobile și imobile, achitarea diverselor servicii (juridice, medicale, turistice, reparații și construcții, etc), investiții în afaceri, organizarea de evenimente, precum și achitarea unor datorii.
Instituția amintește că, la 29 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău, a respins demersul avocaților și a menținut fără modificări încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost admis demersul Procuraturii Anticorupție privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului.
Astfel, urmărirea penală a fost finalizată în lipsa învinuitului Plahotniuc iar cauza penală în 100 volume împreună cu rechizitoriul pe 370 file a fost expediată pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde urmează să se prezinte pentru audieri și cei 51 martori ai acuzării.
În prezent, față de inculpatul Plahotniuc este aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv pentru un termen de 30 zile. Totodată, Procuratura Anticorupție a înaintat un demers repetat către Biroul Național Central Interpol din Republica Moldova, prin care s-a solicitat adresarea suplimentară la Secretariatul General al Organizației Internaționale a Poliției Criminale INTERPOL în vederea emiterii unei difuziuni de căutarea internațională în privința lui Plahotniuc.
Pentru infracțiunile comise legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani.
În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor a cărui beneficiar efectiv este Vladimir Plahotniuc în valoare de peste un miliard de lei (1 105 866 900 MDL), printre care se regăsesc terenuri pentru construcții, încăperi locative și nelocative, capitalul social a unor companii, construcții de cultură și agrement, mijloace bănești, cât și bunuri aflate peste hotare.