DOSAR TRANSNISTREAN/ Vicepremierul Oleg Serebrian: Vizita delegației OSCE în R. Moldova a fost foarte importantă pentru relansarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol (AUDIO)

  • 06 Mai 2022 09:06
0%
00:00:00
00:00:00

Chișinăul contează pe relansarea dialogului cu Tiraspolul și pe reluarea grupurilor de lucru pe sectoare, a comunicat la Radio Chișinău vicepremierul responsabil de reintegrare Oleg Serebrian. El a spus că aceasta a fost ideea de bază a întâlnirii pe care a avut-o, la Varnița, cu Vadim Krasnoselski, alături de problema de securitate. În acest context, Oleg Serebrian a apreciat că vizita la Chișinău a delegației OSCE, condusă de ambasadorii Artur Dmochowski și Thomas Mayr-Harting, a fost foarte importantă pentru relansarea dialogului dintre părți Chișinău și Tiraspol.

Subiectul de bază a fost securitatea în zonă în general, am vrut să avem o asigurare că lucrurile nu pot scăpa de sub control, de asta era foarte important ca să avem acest dialog direct. OSCE ca mediator în procesul de negocieri, a fost foarte interesat ca să reluăm la cel mai înalt nivel posibil dialogul cu Tiraspolul, tocmai pentru a estompa temerile. A fost și un semnal dat societății că dialogul continuă. Nu doar subiecte de securitate au fost discutate, ci și subiecte de actualitate, care sunt pe agenda zilei la grupurile de lucru care au funcționat cu sincope în ultimele săptămâni, ca să nu zic că s-a produs o pauză și o anumită tensionare în spațiul public, mai cu seamă după incidentele care s-au produs cu delegația Comisiei Unificate de Control pe 14 aprilie, apoi un schimb de replici care s-a produs între Chișinău și Tiraspol, și era nevoie stringent de o escaladare a acestei stări de spirit. Întrevederea s-a produs cu o zi înainte de vizita la Chișinău a delegației OSCE, condusă de ambasadorii Dmochowski și Mayr-Harting, firește că nu a fost o coincidență, era nevoie ca acest lucru să se întâmple, înainte de o vizită atât de importantă. A fost o vizită foarte importantă pentru relansarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. Contăm pe faptul că grupul de lucru pentru agricultură va avea loc în viitorul apropiat, cel în domeniul medicinii, poate reușim și în sectorul bancar, foarte sensibil. Asta a fost ideea de bază a acestei întâlniri”, a spus Oleg Serebrian .

Iminența unui atac militar, a implicării R. Moldova în război, inclusiv a părții sale transnistrene, pentru moment nu sunt semnalate, a dat asigurări vicepremierul Oleg Serebrian. „Autoritățile publice, trebuie să fie pregătite pentru orice scenariu, și vă asigurăm că suntem pregătiți de orice scenariu chiar și de cele mai proaste, dar în același timp, nu avem temei să credem că situația poate scăpa de sub control”.

Pe de altă parte, vicepremierul pentru reintegrare și-a exprimat îngrijorarea față de îngrădirea libertății la circulație în regiunea transnistreană, după ce Tiraspolul a introdus în mod unilateral noi posturi de control, în contextul incidentelor din stânga Nistrului: „Este un precedent periculos, cred că aceste temeri sunt exagerate. Cel puțin dinspre R. Moldova, și aici cred că cei de la Tiraspol sunt de acord cu asta, nu vine niciun pericol. Noi nu suntem deloc interesați de tensionarea situației, dimpotrivă, facem tot posibilul ca să calmăm spiritele pe ambele maluri ale Nistrului. Nu înțelegem din ce considerente au apărut aceste restricționări foarte supărătoare, nu doar la adresa cetățenilor, dar și a diplomaților, misiunile diplomatice de la Chișinău au fost, de asemenea, înștiințate că trebuie să anunțe cu 72 de ore înainte despre intenția lor de a vizita regiunea transnistreană. Din ceea ce se vede, se poate spune că pregătirile sunt pentru prelungirea acestei stări excepționale în partea stângă a Nistrului. După mine, este o acțiune contraproductivă, pentru că nu a produs o scădere a tensiunii în regiune, ci, dimpotrivă, a escaladat spiritele, a tensionat și mai mult situația. Foarte multă lume din stânga Nistrului părăsește regiunea, se stabilește în partea dreaptă, considerând-o mai sigură din punct de vedere al securității. Sunt mulți tineri, care părăsesc regiunea transnistreană în momentul de față”.  

În contextul procesului de integrare europeană a R. Moldova, regiunea transnistreană ar trebui să fie vital interesată de aprofundarea relațiilor noastre cu EU, întrucât, pe de o parte, UE este un partener economic foarte important al regiunii, pe de altă parte cea mai mare a locuitorilor de acolo, care se află în afară, muncesc în țări din UE, a spus Oleg Serebrian. Și mediul de afaceri și populația este interesată de colaborarea cu UE. Totodată, potrivit vicepremierului pentru reintegrare, dosarul transnistrean ar putea fi rezolvat în cadrul procesului de integrare europeană: „Ne-am pomenit într-o situație cu totul inedită, cu totul nouă. Cred că multe din mecanismele care au funcționat până în momentul de față trebuie regândite, trebuie revăzute, și trebuie să venim cu o altă strategie, cu o altă tactică, inclusiv în procesul de negocieri. Avem nevoie de o viziune nouă a procesului de reintegrare a  țării, și nu exclud că acest proces trebuie văzut combinat cu procesul de integrare europeană a R. Moldova și a Ucrainei”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău