„Era început de martie, acum 30 de ani, exact ca în martie anul acesta când ucrainenii au început să se refugieze. Eram clasa a 9-a, fratele meu clasa a 5-a și sora mea clasa a 3-a. în a treia, probabil zi de război, când au început gloanțele să șuiere pe lângă case ți pe străzi, părinții au luat decizia să ne scoată din sat și să ne trimită la buneii noștri. Decizia a fost luată prompt, pentru că din ce îmi aduc aminte dimineața cum ne-am trezit, exact cu ce eram îmbrăcată, nici geacă nu aveam pe mine, ne-au urcat într-o mașină, au legat ceva alb – semn ca să nu tragă, și ne-au dus până la Vadul lui Vodă, acolo ne-au transportat pe un pod militar pe Nistru. De acolo ne-au trimis la Chișinău. Părinții au rămas în sat, aveau grădină, aveau oi, porci, găini, aveau vie și au decis să nu plece. Toată mahalaua în perioada de bombardamente s-a ascuns în beciul de sub casa părinților”, povestește Nadejda într-un interviu pentru Radio Chișinău.

Războiul din Ucraina a trezit emoții grele și dureroase pentru Nadejda, care găzduiește în apartamentul ei din Chișinău opt persoane din țara vecină care au fugit de această nenorocire de două ori, inițial în 2014 din Luhanskul ocupat de Rusia, iar acum din Odesa: „În primele zile ale războiului din Ucraina am revăzut tot acest tablou, de acum 30 de ani, pentru că am fost contactată de o veche cunoștință din Ucraina și ne-a rugat să-i găzduim, în final am dat apartamentul nostru pentru opt persoane din Odessa. Am luat această decizie rapid, pentru că mi-am adus aminte de ceea ce a fost cu 30 de ani în urmă.

Am retrăit acum emoții negative, pentru că satul nostru este amplasat pe un loc în care din toate părțile era împușcat. După traseul Dubăsari-Tiraspol erau cei din Armata a 14-a, cazaci etc. și dinspre Coșnița era Armata Națională, iar satul era ca o farfurie în care toți aruncau. Casa părinților a avut de suferit, un colț din acoperiș a fost distrus, tot acoperișul era plin de găuri și am fost nevoiți să schimbăm foile de ardezie... Atunci mi-am zis că niciodată n-am să-mi fac casă pe astfel de locuri cum este acolo satul, la o răscruce de drumuri”...

Nadejda spune că soarta ei a fost schimbată atunci, de război, rămânând la studii la colegiu, după absolvirea clasei a 9-a. Ea crede că R. Moldova nu a meritat să treacă prin această tragedie și regretă faptul că problema transnistreană nu a fost rezolvată acum 30 de ani: „Dacă nu era război poate aș fi rămas mai aproape de casă... Au urmat încă vreo cinci ani de sărăcie totală, se deconecta lumina din două în două ore, nu era apă, în școli nu era încălzire... Nu știu pentru ce a trebuit ca Moldova să sufere atât. Cred că trebuia atunci să se tragă concluziile, să nu se mai repete acum aceleași probleme. Aceasta înseamnă că nu ne-am despărțit de viața aceea sovietică în care eram”...

Nadejda a păstrat scrisorile de la părinți scrise în lunile martie-august 1992, pe care nu le poate reciti nici după 30 de ani fără emoții. Nadeja ne-a citit câteva dintre scrisorile de la mama ei, de origine ucraineancă, pe care le scria în limba rusă. Iată un fragment dintr-o scrisoare care datează din 2 aprilie 1992: „Astăzi este mai liniștit și am hotărât să vă scriu două rânduri. Până acum am scris două scrisori dar o fi rămas în lădița poștală din Dubăsari. Astăzi am să mă duc la Baie pe malul Nistrului, acolo am să rog pe cineva din cunoștințe să lase în partea cealaltă de Nistru scrisoarea. V-am scris anterior că ei se deplasează cu barca pe malul celălalt, sub ținta gardiștilor ruși, dintr-o parte, și a polițiștilor de cealaltă”. Iată o barcă, trece peste Nistru, cu un steag alb, urmăriți din două părți. După care ne întreabă „cum mai trăiți acolo? Ascultați de bunica și bunelul, nu vă alintați, învățați bine, ajutați-o pe bunica. Răbdați încă un pic, v-a da dumnezeu și s-a termina această nenorocire și din nou vom fi împreună... Înțeleg că vă este foarte greu până o să vă obișnuiți cu profesorii, cu colegii de clasă, dar ce să facem, altă ieșire nu am avut. Nu am vrut să riscăm cu viețile voastre. Ne pare foarte rău că toate hainele voastre au rămas acasă și încălțămintea și caietele și cărțile, dar nu avem deocamdată nicio posibilitate ca să vi le aducem. Răbdați un pic. Acolo unde sunteți voi e liniștit, iar aici lucrurile decurg foarte rău. Sâmbătă, am mers la un prieten de familie să ne uităm la Mesager, la noi ambele televizoare nu funcționează. Când am vrut să revenim acasă, au început să împuște, că ne era foarte frică să stăm în casă. Am rămas și am dormit acolo. Dimineață, la ora 6, ne-am întâlnit cu vecinul Vasile, el ne-a povesti ce s-a întâmplat. Era acasă, făcea focul la sobă și se uita la Mesager când a început să împuște și în casă au intrat vreo câțiva oameni înarmați, l-au bătut, l-au legat la mâini și picioare, l-au bătut cu armele pe cap, pe rinichi, cereau bani și vin. Au luat două mii și ceva de ruble, pachetul cu acte, au răscolit în toată casa, au scos totul din garderobă, au împușcat de câteva ori cu scopul să-l sperie și au plecat. El, sărmanul, toată noaptea a plâns, a tremurat, a venit la noi, dar nu eram acasă. Vecinii spun că ei au fost și la noi în seara aceea, dar bine că nu eram acasă. Au bătut în ușă, în geamuri și au mers mai departe. Tatăl vostru parcă simțea când ne-am dus seara la prietenul nostru... Mi-e groază să mă gândesc ce era să se întâmple cu noi dacă era să fim acasă. Iar ieri, miercuri de 1 aprilie, gardiștii și cazacii au adus două instalații, antigrad, antitanc, și dinspre ferma de păsări au început să tragă spre sat. Au distrus 22 de case, sunt și răniți. L-au ucis pe cumătrul nostru, Tolea. Marți l-au ucis pe un băiețel, care pare a fi un pic mai mare decât fratele tău. El prindea pește pe malul Nistrului. Alături de noi au explodat obuze. Noi ne-am ascuns în subsol, în beci. Nu știm ce va fi mai departe. De trei zile ne-au deconectat energia electrică și zic că până la sfârșitul războiului nu se va conecta. Ieri, însă, a început să se audă radioul și măcar cu atât ne este mai ușor. Dar cum am înțeles eu, aceste câteva sate de pe malul Nistrului nu le trebuie nimănui. Noi suntem în mijlocul acestor acțiuni militare”...

Ascultați și alte relatări din scrisorile pe care ni le-a citit Nadejda, în interviul anexat în fișierul AUDIO.