El a explicat că trupele care se află în stânga Nistrului nu au niciun mandat internațional și nu corespund statutului de forțe de pacificare: „În baza Acordului din 1992, trupele au fost introduse în Zona de Securitate, în baza Acordului din 20 martie 1998 au fost reduse până la 500 de persoane fiecare: 500 - Moldova, 500 - Rusia, 500 - Transnistria, 10 observatori din Ucraina. Acestea sunt toate trupele militare care au dreptul legal de a se afla în Zona de Securitate... Ele, însă, nu au nici mandatul ONU, nici al OSCE. Iarăși este o amăgeală din partea Federației Ruse, care absolut arbitrar își atribuie calificările respective... Sunt arbitrare. Faptul că am desenat pe mașinile blindate „MC” aceasta nu înseamnă că sunt „forțe pacificatoare”. Dacă ar fi fost forțe de menținere a păcii, în Zona de Securitate nu trebui să rămână nici o altă structură armată, pe când 80-90 % din toate forțele armate ale Transnistriei sunt situate în Zona de Securitate. Practic tot Grupul Operativ de Trupe Ruse, la fel aflat aici nelegitim, este aflat în Zona de Securitate. Ei acolo activ promovează, instruirea, pregătirea militară, activ implicând mașini blindate, tehnică de luptă, piese de artilerie, lansatoare de mine, adică tehnică grea, care nici pe departe nu este conformă forțelor de menținere a păcii, care trebuie să fie înarmați cu armament foarte ușor”.

În regiunea transnistreană sunt cel puțin cinci structuri înarmate și instruite care sunt gata în orice clipă să îndeplinească orice misiune militară, susține expertul Ion Leahu, fost membru în Comisia Unificată de Control: „În afară de faptul că la Tiraspol se află garnizoana trupelor rusești, ei sunt dotați cu procuror militar, judecător militar, sucursala Băncii Centrale din Moscova și alte structuri – FSB, Ministerul de Interne. Adică, o garnizoană plenipotențiar. Dacă ar fi o structură care se află de azi pe mâine, pregătită să plece, ei nu aduceau încoace aceste structuri proprii unei garnizoane formate pentru mult timp. În principiu, fiecare unitate militară de la nivel de divizie are aceste structuri, dar asta e divizie și e formată într-un loc permanent, legitim. Aici staționează contrar art. 4 al Acordului din 1992.

Forțele armate transnistrene ar corespunde numeric cu cele ale Armatei Naționale. Adică, undeva 5-6 mii de militari: forțele speciale ale miliției - cel puțin o brigadă, trei batalioane, o mie și ceva de persoane; corpul de grăniceri și cazaci pe lângă ministerul securității - vreo 500 de persoane; batalionul cu destinație specială de pe lângă ministerul justiției; structura de pază de la ministerul finanțelor. Se adună vreo 5-6 structuri destul de bine înarmate, nu rău deloc dotate, instruite, care în orice clipă sunt gata să îndeplinească orice misiune militară. Despre aceasta ne vorbesc în primul rând paradele, unde își etalează arsenalul, aplicațiile militare unde ei traversează Nistrul cu mașini blindate, parașutează parașutiști, efectuează asalturi ale clădirilor, trageri la țintă din tunuri de calibru mare, chiar și triatlon pe tancuri, aceasta înseamnă că ei au tancuri, au echipaje care să conducă tancurile repede, să execute diferite manevre cu tancurile, să tragă la țintă din tanc. Pe așa un teritoriu mic ei efectuează trageri din tun de tanc, obuzul zboară la 20 de km. Iată ce înseamnă Transnistria și armata lor”.