DOSAR TRANSNISTREAN | Experți: Să vedem o schimbare de paradigmă, mai puține scuze și mai multe acțiuni (Audio)
-
06 Noiembrie 2025 16:05
Experții în problema transnistreană așteaptă ca noua guvernare de la Chișinău să vină cu o abordare mai profundă și exhaustivă a reintegrării teritoriale a R. Moldova, cu politici sectoriale, dar și mecanisme de interacțiune interinstituțională.
Jurnalista Irina Tabaranu, fondatoarea portalului Zona de Securitate, a subliniat la emisiunea Dosar transnistrean, de la Radio Chișinău, că trebuie schimbată paradigma prin care este percepută problema transnistreană, în care autoritățile spun că nu dețin controlul asupra regiunii separatiste:
„De mai bine de 30 de ani, auzim că noi nu controlăm acest teritoriu din stânga Nistrului, deci nu avem nicio responsabilitate. Cea mai mare așteptare este să nu mai auzim la fiecare pas că noi nu controlăm, deci nu putem face nimic. Există exemple care ne demonstrează că în momentul în care există voință, interes, atunci există și control, inspecții, se oferă diferite autorizații, nu mă refer doar la uzina metalurgică, dar și la alte întreprinderi și agenți economici din stânga Nistrului.”, a spus jurnalista Irina Tabaranu.
În același timp, experții de la Promo-Lex, o organizație care monitorizează situația drepturilor omului din regiunea transnistreană, observă o problemă privind disfuncționalitatea instituțională cu privire la reintegrarea teritorială a R. Moldova.
„În acești 30 de ani nu s-a făcut și aș vrea acum să văd că vicepremierul pentru reintegrare are, își creează o echipă. Or, avem o problemă serioasă în ceea e privește disfuncționalitatea instituțională pe subiectul reintegrării. Avem în prezent viceprim-ministrul și un Birou pentru reintegrare, care este o direcție, atât. Nu avem niciun mecanism prin care ar putea să interacționeze, să coordoneze interinstituțional, pe orizontală, cu ministere, pe diverse subiecte. Dacă e să facem o paralelă cu Biroul pentru Integrare Europeană, creat recent în doi ai, este un mecanism foarte complex, creat foarte rapid, are multe niveluri - politic superior, guvernamental, nivel de guvernare interinstituțională. S-a putut crea, în doi ani, o astfel de mașinărie pentru a nu scăpa anumite chestii, dar în 30 de ani avem un vicepremier fără portofoliu ministerial și un birou de reintegrare, care n-a prezentat în toți acești ani o politică publică pe un subiect sectorial: educație, justiție, pe medicină – asigurarea medicală a victimelor de exemplu”, a spus Nicoleta Hriplivîi.
Populația din stânga Nistrului rămâne ostatecă a regimului, constată expertele, referindu-se inclusiv la criza gazelor care nu a fost rezolvată în regiunea transnistreană.

