Dosar penal deschis în legătură cu expulzarea profesorilor turci
-
02 August 2019 14:18
Procuratura municipiului Chișinău a inițiat, astăzi, o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, comis de angajaț ai Biroului Migrație și Azil al MAI și ai Serviciului de Informații și Securitate în cazul declarării drept persoane indezirabile și îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a șapte cetățeni ai Turciei.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, cauza penală a fost pornită în urma unei anchete de serviciu, efectuate de SPIA al MAI, precum și hotărârea de condamnare a R.Moldova la CEDO pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci.
Amintim că, prin decizia din 11 iunie 2019, CtEDO a constatat violarea articolelor 5.1 și 8 din Convenția pentru Drepturile Omului și a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25000 de EURO pentru cinci cetățeni turci care au fost expulzați din R. Moldova
Suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral este de 125000 EURO, echivalentul a 2 560 000 lei.