Dorin Recean în vizită la Budapesta. Premierul Republicii Moldova s-a întâlnit cu președinta Ungariei, Katalin Novák
-
25 Ianuarie 13:40
Premierul Dorin Recean efectuează o vizită în Ungaria, unde s-a întâlnit cu președinta țării, Katalin Novák. Ei au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale dintre Chișinău și Budapesta, dar și despre asigurarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Prim-ministrul Dorin Recean a demarat vizita în Ungaria în cadrul unei întrevederi cu președinta Ungariei, Katalin Novák, cu care a discutat modalitățile prin care putem consolida relațiile bilaterale dintre țările noastre, dar și dezvoltarea noilor oportunități de cooperare.
Oficialii s-au referit la eforturile susținute ale autorităților pentru asigurarea ireversibilității cursului de integrare europeană a țării noastre.
Premierul Dorin Recean a menționat, că „Deschiderea negocierilor de aderare cu UE este rezultatul muncii noastre comune și suntem ferm angajați să continuăm reformele și procesul de modernizare europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin armonizarea legislației cu standardele europene”.
Premierul Dorin Recean se află într-o vizită de lucru în Ungaria, la invitația premierului maghiar, Viktor Orbán. În cursul zilei de astăzi, premierul Dorin Recean are întâlniri cu omologul său maghiar, cu oameni de afaceri și cu diaspora moldovenească din Ungaria.