Dorin Recean: Holocaustul este un capitol întunecat din istoria umanității
-
27 Ianuarie 17:01
De Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, premierul Dorin Recean menționează că memoria acestor suferințe ne reamintește de responsabilitatea noastră de a construi un viitor la baza căruia trebuie să stea pacea și înțelegerea. „Comemorăm cu respect și durere victimele Holocaustului, un capitol întunecat din istoria umanității, în care peste 6 milioane de copii, femei, bărbați și vârstnici evrei, romi și alte naționalități au plătit cu viața pentru ororile unui regim nazist”, se arată în mesajul premierului.
Dorin Recean a îndemnat societatea să nu uite niciodată lecțiile dureroase ale istoriei și să construiască un viitor în care previne orice act de genocid și orice formă de discriminare și ură – un viitor bazat pe respect reciproc și diversitate.
Data de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului în care au fost uciși milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nici până astăzi nu este cunoscut exact numărul evreilor și al romilor omorâți în Holocaust. Cifra pronunțată cel mai des de către istorici este de peste șase milioane de oameni, dintre care 1,5 milioane erau copii.
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în 2016 Declarația privind acceptarea Raportului final al Comisiei internaționale privind studierea Holocaustului, prezidate de Elie Wiesel, iar ziua de 27 ianuarie a fost instituită ca Zi națională de comemorare a victimelor Holocaustului.