Dorin Recean: „Situația din sectorul energetic nu este simplă, dar Guvernul are puse la punct scenariile prin care să asigurăm cetățenii cu gaze naturale și cu energie electrică”
-
23 Decembrie 16:15
Situația din sectorul energetic nu este simplă, dar Guvernul are puse la punct scenariile prin care asigurăm cu gaze naturale și cu energie electrică în primul rând malul drept al Nistrului și corespunzător vom face față acestor provocări. Declarațiile au fost făcute la începutul ședinței de astăzi a Guvernului de către premierul Dorin Recean, transmite MOLDPRES.
Șeful Cabinetului de miniștri a admis că se poate întâmpla ca izolat să existe anumite întreruperi de energie electrică, dar situația este gestionată.
Totodată, premierul a îndemnat cetățenii să se mobilizeze, să fie solidari și să economisească energia electrică, în mod special în orele de vârf. „În virtutea faptului că nu mai putem lua, inclusiv astăzi, suficientă energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, suntem nevoiți să procurăm de pe piață și corespunzător costurile sunt mult mai mari. Între orele 07.00 - 11.00 și 18.00 - 23.00 este cel mai important cu toții să economisim maximal energia electrică. Astăzi am avut o ședință. Toate instituțiile vor primi din nou instrucțiunile necesare pentru ca să putem să economisim energia la maximum și în felul acesta pe fiecare din noi ne va costa mai puțin”, a afirmat Dorin Recean.
Din 16 decembrie curent, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu potențiale riscuri de insuficiență a resurselor energetice.