Dorin Junghietu solicită accelerarea lucrărilor la linia Vulcănești–Chișinău. Oficialul a avertizat că vor fi aplicate penalități în cazul unor întârzieri

  • 27 Mai 18:15
Dorin Junghietu solicită accelerarea lucrărilor la linia Vulcănești–Chișinău. Oficialul a avertizat că vor fi aplicate penalități în cazul unor întârzieri Sursa foto: Ministerul Energiei

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a cerut finalizarea la timp a lucrărilor la Linia Electrică Aeriană 400 kV Vulcănești–Chișinău, în cadrul unei vizite efectuate la Stația Electrică Chișinău. Oficialul a solicitat respectarea strictă a termenelor asumate de contractor și a avertizat că vor fi aplicate penalitățile prevăzute în contract în cazul unor întârzieri.

În cadrul discuțiilor cu reprezentanții companiei responsabile de execuție, ministrul a reiterat importanța respectării termenelor stabilite pentru finalizarea lucrărilor necesare inițierii procesului de energizare a liniei electrice. 

Responsabilii de proiect au anunțat că la Stația Electrică Chișinău lucrările de asamblare a containerului și conectare a rețelelor interioare se află în fază finală. În paralel, continuă amenajarea canalelor și traversărilor subterane pentru cabluri.

La Stația Electrică Vulcănești sunt efectuate verificările acționărilor mecanice ale echipamentelor primare și lucrările de instalare a dulapurilor de teleprotecție.

Amintim că Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 km și va conecta Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Proiectul este realizat în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale și va permite livrarea energiei electrice din România direct către Chișinău, evitând nodul energetic de la MGRES. 

Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei electrice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,38
Cer acoperit de nori
Umiditate:77 %
Vint:2,14 m/s
Fri
20
Sat
21
Sun
18
Mon
19
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău