Donatorii de sânge sunt așteptați în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”

  • 14 Iunie 2018 11:40
Donatorii de sânge sunt așteptați în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”

Zeci de oameni, printre care și demnitari de stat, studenți, militari și angajați ai instituțiilor medicale, au mers, începând cu orele dimineții, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală pentru a dona sânge. Aici, până la ora 15.00, vor fi deschise două puncte de colectare , unde sunt așteptați toți doritorii. Acțiunea are loc în contextul Zilei Mondiale a donatorului de sânge, marcată în data de 14 iunie, transmite IPN.

Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Svetlana Cebotari, a menționat că sunt create toate condițiile necesare pentru asigurarea securității transfuzionale, la toate etapele donării, susținând că este important ca în această zi oamenii să conștientizeze că de sânge e nevoie încontinuu. 

Viorica Ceglova, deținătoarea titlului de „Donator emerit”, a început să doneze din 1967 și a făcut-o sistematic de atunci, de peste 150 de ori. Femeia spune că și-a dorit mereu să ajute copiii de la oncologie, cardiologie, oamenii aflați în suferință, de aceea, după fiecare donare de sânge, a avut satisfacție sufletească.

Tânărul Andrei Grati donează sânge pentru a treia oară. Este hotărât să o facă în continuare și i-a asigurat pe cei cărora le este frică să doneze că nu e deloc dureros și că este bine și pentru sănătatea donatorului.

Tatiana Pahomi spune că, donând sânge, încearcă să dăruiască viață unui om care are nevoie de transfuzie. Motivația de a dona este una sufletească, mai ales că are o grupă sangvină rară.

Donatorii de sânge au două zile libere de la muncă și primesc un pachet alimentar. La Centrul Național de Transfuzie se poate dona sânge în fiecare zi.

Pentru a acoperi necesitățile sistemului de sănătate în produse sanguine este nevoie anul de 80000 de donări, care asigură asistența la peste 130000 de pacienți.

 

 

 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău