Donație de produse farmaceutice solicitate de medicii ucraineni, transmisă de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului din Moldova

  • 20 Octombrie 2023 13:13
Donație de produse farmaceutice solicitate de medicii ucraineni, transmisă de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului din Moldova

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a transmis un nou lot de produse farmaceutice pentru spitalele din Ucraina. Acordul de donație a fost semnat astăzi de către președintele de onoare al Asociației Plamen Milanov și ambasadorul Ucrainei la Chișinău Marko Șevcenco. Lotul, în valoare de 500 mii de lei, este format din produse solicitate de către medicii ucraineni. Este vorba de pansamente pentru intervențiile chirurgicale, medicamente, vitamine și dezinfectanți. Donația va ajunge la instituțiile medicale din orașele Herson, Nikolaev, Kiev și Odesa care oferă ajutor celor care luptă în prima linie în războiul din Ucraina, transmite Radio Chișinău.

Președintele Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, Plamen Milanov, a declarat în cadrul evenimentului că aceasta este a șaptea donație de acest gen pentru spitalele din Ucraina, iar valoarea ajutorului total pentru țara vecină se ridică la aproape 6 milioane de lei.

„Ne-am asumat acest angajament de a-i ajuta în munca grea de a salva vieți. Noi susținem pentru că ne pasă. Ajutorul umanitar conține medicamente, vitamine, produse para-farmaceutice, dezinfectante și alte preparate în valoare de 500 de mii de lei. Până acum am ajutat prietenii noștri din Ucraina cu medicamente și produse medicale în sumă de 3 milioane și 500 de mii de lei. Astfel, cu această donație, suma ajutorului total pentru țara vecină se ridică la aproape 6 milioane de lei. Acest ajutor este important pentru noi, vrem ca toți să cunoască că noi suntem cu poporul care are drepturi și care credem că va câștiga în acest război. Noi susținem pentru că ne pasă” a declarat Plamen Milanov.

La rândul său, ambasadorul Ucrainei în Rep. Moldova, Marko Șevcenko, a mulțumit pentru ajutorul acordat și a anunțat că produsele medicale vor ajunge la destinație în următoarele săptămâni. Diplomatul a precizat că toate spitalele din Ucraina au nevoie de ajutor, dar au fost selectate doar 4 spitale – acolo unde logistica orașelor este una dificilă.

„Această donație va fi distribuită cât de curând în instituțiile medicale din patru orașe: Herson, Nikolaev, Odesa și spitalul principal din Kiev. Produsele și materialele prime chirurgicale vor fi folosite pentru tratamentele cele mai urgente. Spitalul din Kiev se luptă cu cele mai grave cazuri și are nevoie în fiecare zi de asemenea produse, iar Herson, Nikolaev și Odesa sunt în apropierea liniei de front unde populația este afectată de război și sunt foarte mulți răniți, după atacurile aeriene. Totodată, o parte din aceste produse vor fi folosite pentru completarea seturilor pentru punctele medicale de medicină primară din satele recent elaborate de militarii ucraineni, pentru locuitorii din aceste localități ajutorul medical este esențial, pentru că distanța de spitale este foarte mare”, a spus Marko Șevcenko. 

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a fost creată la începutul anului 2022 la inițiativa mai multor organizații obștești. În prezent, A.S.I.C.S. este partener general al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău