Donald Tusk, apel pe Twitter către Donald Trump: Nu scoateți SUA din Acordul de la Paris, „nu schimbați climatul (politic) în rău”

  • 01 Iunie 2017 12:17
Donald Tusk, apel pe Twitter către Donald Trump: Nu scoateți SUA din Acordul de la Paris, „nu schimbați climatul (politic) în rău” Sursa: Cvlpress.ro

Președintele Consilului European, Donald Tusk, îi cere președintelui Statelor Unite prin intermediul unui canal preferat de acesta din urmă de trasnmitere a informațiilor, și anume rețeaua de socializare Twitter, să nu schimbe „climatul politic în rău”, făcând referire la posibila ieșire a SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

„Donald Trump, vă rog să nu schimbați climatul (politic) în rău”, a scris Donald Tusk pe Twitter.

 

În ultimele zile au existat speculații cu privire la faptul că președintele SUA se pregătește pentru scoaterea țării sale din acordul prin intermediul căreia se dorește stoparea schimbărilor climatice.

Și Donald Trump a avut ieri, tot pe Twitter, o poziție privind acest subict. El a promis că va anunța în zilele următoare decizia sa legată de Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

”Voi anunța în zilele următoare decizia mea privind Acordul de la Paris. SĂ FACEM AMERICA MĂREAȚĂ DIN NOU!”, a scris președintele pe rețeaua de socializare.

Liderul SUA a decis astfel să nu confirme informațiile apărute cu puțin timp în urmă în presă conform cărora SUA se retrag din acest acord.

La recentul summit G7 din Sicilia, Trump a refuzat să-și afirme susținerea față de Acordul de la Paris, arătând în schimb că are nevoie de timp pentru a lua o decizie. El a transmis ulterior pe Twitter că își va anunța decizia în cursul acestei săptămâni. 

Mai mult, după întrevederea avută de președintele Consiliului European cu cel al SUA în Bruxelles cu prilejul turnerului său internațional, Donald Tusk a declarat că au rămas multe subiecte deschise, unul dintre acestea fiins chiar schimbările climatice.

„Am convenit asupra mai multor aspecte, precum lupta împotriva terorismului, și sunt sigur că nu trebuie să explic motivul. Dar anumite subiecte au rămas deschise, subiecte precum schimbările climatice și comerț. Dar nu sunt 100% sigur că împărtășim aceeași părere cu privire la Rusia”, a susținut președintele Consiliului European, Donald Tusk, după întrevederea cu președintele Trump.

Acordul, asupra căruia au ajuns aproape 200 de țări, la Paris, în 2015, intenționează să limiteze încălzirea globală, pe de o parte prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon și de alte gaze rezultate din arderea combustibililor fosili. În baza pactului, SUA trebuiau să reducă emisiile cu 26% – 28% până în 2025, față de nivelul din 2005.

Potrivit experților, la ritmul actual al încălzirii globale, ghețarii se vor topi, iar în jurul anul 2100, nivelul mării va crește cu un metru, iar unele insule sau regiuni de coastă vor dispărea. 10 la sută din populația planetei va trebui să se mute. Oamenii de știință spun că mortalitatea ar putea crește într-un ritm îngrijorător din cauza temperaturilor tot mai mari. Și nu în ultimul rând, ecosistemul s-ar prăbuși și o treime din viața de pe Pământ ar dispărea.

În perioada campaniei sale electorale, Donald Trump a subliniat că schimbarea climei reprezintă o farsă orchestrată de China pentru a monopoliza mediul economic global și a promis că va anula Acordul de la Paris în momentul în care va ocupa funcția de președinte.

Sursa: Calea Europeana

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:5,14 m/s
Wed
0
Thu
-0
Fri
0
Sat
0
Sun
0
Arhivă Radio Chișinău