Donald Trump și-a folosit dreptul de veto față de o rezoluție care prevede că Washingtonul nu se va mai implica în conflictul din Yemen
-
17 Aprilie 2019 08:25
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a folosit marți dreptul de veto față de o rezoluție a Congresului american care prevedea că Washingtonul nu se va mai implica în conflictul din Yemen, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de Reuters.
El a calificat rezoluția ca fiind ”o încercare periculoasă” de a-i slăbi prerogativele constituționale și da a pune în pericol viețile militarilor americani.
Potrivit unui proiect de rezoluție adoptat de Congres pe 4 aprilie, Statele Unite nu vor mai acorda asistență coaliției formate din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite în războiul din Yemen.
Începând din 2015 Statele Unite au oferit asistență tehnică și informații secrete Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite în acțiunile militare pe care aceste două țări le desfășoară împotriva rebelilor houthi în Yemen.
Organizațiile umanitare estimează că 60.000 de civili au fost uciși în război, iar 85.000 de copii au murit din cauza malnutriției.