Donald Trump refuză să promită că va face public raportul final al anchetei Mueller
-
04 Februarie 2019 12:07
Președintele american Donald Trump a refuzat să promită că va face public raportul final al anchetei procurorului special Robert Mueller privind posibile interferențe între campania sa electorală din 2016 și Rusia, într-un interviu difuzat ieri de CBS News, transmite Agerpres.
Trump a insistat în cursul interviului că decizia în acest sens va fi luată de ministrul justiției. Echipa lui Robert Mueller a inculpat până acum 34 de persoane, între care mai mulți foști asistenți de campanie ai lui Trump, precum și cetățeni ruși.
Donald Trump a denunțat în mod repetat ancheta privind ingerința rusă drept o "vânătoare de vrăjitoare", notează Agerpres.