Donald Trump: Kim Jong-Un "începe să ne respecte"
-
23 August 2017 08:39
Președintele american Donald Trump a estimat marți la Phoenix (Arizona) că retorica sa agresivă față de Coreea de Nord a dat rezultate și că omologul său nord-coreean Kim Jong-Un începe să "respecte" Statele Unite ale Americii,
"Unii au spus că am mers prea tare. Dar nu a fost atât de tare", a declarat Trump în fața a mii de susținători ai săi în cadrul unei reuniuni publice. "Iar Kim Jong-Un, eu iau în considerare faptul că — cred eu — începe să ne respecte", a afirmat președintele american. "Și poate, probabil nu, dar poate că ceva pozitiv ar putea ieși din asta", a adăugat el.
Aceste afirmații intervin după ce secretarul de stat american Rex Tillerson a salutat anterior "nivelul de reținere" al Phenianului de la înăsprirea sancțiunilor economice de către ONU.
"Mă bucur să văd că regimul de la Phenian a arătat un anumit nivel de reținere pe care nu l-am văzut în trecut", a declarat Tillerson în cursul unei conferințe de presă.
El speră că absența testelor cu rachetă sau cu bombă nucleară semnalează dorința Phenianului de a începe negocieri directe cu Washingtonul, "la un moment dat în viitorul apropiat".
Aceste afirmații intervin după o perioadă de tensiune la începutul lunii august între SUA și Coreea de Nord, președintele american amenințând Phenianul cu "foc și furie".
La rândul său, liderul nord-coreean a ordonat fabricarea de motoare de rachetă și ogive pentru rachete balistice intercontinentale (ICBM) suplimentar, au relatat media oficiale de la Phenian.