Donald Trump desființează două dintre consiliile sale economice după demisiile unor directori de companii

  • 17 August 2017 09:07
Donald Trump desființează două dintre consiliile sale economice după demisiile unor directori de companii

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri desființarea a două dintre consiliile sale consultative în materie de politică economică după valul de demisii ale unor directori de companii care făceau parte din acestea ca urmare a declarațiilor liderului de la Casa Albă privind violențele de sâmbătă din Charlottesville, scrie Agerpres.

"Mai degrabă decât să exercit presiuni asupra oamenilor de afaceri din Consiliul asupra Industriei și din Forumul de Strategie și Politică (Manufacturing Council & Strategy & Policy Forum), voi pune capăt ambelor. Mulțumesc tuturor!", a scris pe Twitter președintele Trump.

Decizia sa a survenit în momentul în care mass-media din SUA a relatat în legătură cu o posibilă autodizolvare a Forumului de Strategie și de Politică al președintelui.

Cele două consilii au fost înființate după alegerea președintelui Trump și din fiecare făceau parte circa 20 de directori executivi.

Unul dintre ei, Kenneth Frazier, care conduce gigantul farmaceutic Merck a anunțat luni că părăsește Manufacturing Council pentru a protesta împotriva declarațiilor lui Trump după violențele de sâmbătă din Charlottesville.

'Liderii Americii trebuie să onoreze valorile noastre fundamentale respingând în mod clar expresiile de ură, fanatism și supremație de grup', a spus Frazier, unul dintre cei mai importanți directori de culoare din America.

Trump a denunțat luni grupările care susțin supremația albilor după ce a fost criticat în legătură cu faptul că nu a menționat rolul naționaliștilor albi și al rasismului în atacul din Virginia și a atribuit în schimb violențele 'mai multor părți'.

Și președintele principalului sindicat american AFL-CIO a anunțat marți că se retrage din grupul de consilieri ai lui Donald Trump.

O femeie și-a pierdut viața și 19 oameni au fost răniți la un marș al naționaliștilor albi care a avut loc sâmbătă în orașul Charlottesville, statul Virginia, când un tânăr neonazist a intrat intenționat cu mașina într-un grup de contramanifestanți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

Arhivă Radio Chișinău