Donald Trump afirmă că procedura de demitere inițiată în urma unei convorbiri cu președintele ucrainean este "o glumă"

  • 26 Septembrie 2019 09:58
Donald Trump afirmă că procedura de demitere inițiată în urma unei convorbiri cu președintele ucrainean este

Președintele american Donald Trump a continuat miercuri să ridiculizeze scandalul politic declanșat în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să-l ancheteze pe Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul prezidențial al democraților, informează Mediafax.

"Este o glumă. O destituire pentru asta?", a afirmat președintele SUA cu ocazia unei conferințe de presă la New York după ce Casa Albă a publicat stenograma conversației lui Trump și Zelenski, din data de 25 iulie, relatează postul ABC.

"Vânătoarea de vrăjitoare continuă," a mai afirmat Donald Trump, făcând referire la ancheta, coordonată de procurorul special Robert Mueller, în cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și al presupuselor contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși.

Liderul american a mai declarat că discuția sa telefonică cu Zelenski a fost "minunată (...) o conversație perfectă".

De asemenea, Trump i-a cerut lui Biden să dea dovadă de "transparență" în legătură cu acuzațiile sale că ar fi obținut venituri de milioane de dolari în urma unor afaceri din Ucraina și China.

Totodată, liderul american a mai spus că ar putea publica o altă conversație telefonică pe care a avut-o cu Zelenski.

Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, a anunțat marți seară lansarea unei investigații parlamentare care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă este acuzat că i-a cerut președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfășurată pe 25 iulie, să ofere informații compromițătoare despre activități de afaceri ale lui Joseph Biden și ale fiului acestuia, Hunter Biden.

Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept "neinspirată" decizia lui Nancy Pelosi. "Democrații au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump", a spus Parscale.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău