Donald Trump afirmă că nu le-ar fi cerut militarilor americani să tragă asupra migranților, la granița cu Mexic
-
03 Noiembrie 2018 12:52
Președintele american, Donald Trump, a afirmat că nu le-ar fi cerut soldaților americani să tragă asupra migranților la frontiera cu Mexicul în cazul în care aceștia ar arunca cu pietre, relatează AFP.
„Nu am spus să tragă”, a declarat el. Soldații „nu vor trebui să tragă. Ceea ce nu vreau este ca acești oameni să arunce cu pietre”, a precizat el.
Migranții care vor face acest lucru vor fi „arestați foarte mult timp” a menționat Trump din grădinile Casei Albe.
El a declarat joi că armata americană ar putea fi nevoită să tragă asupra migranților care încearcă să intre ilegal în SUA, dacă aceștia vor arunca cu pietre în soldați.
În condițiile în care mai multe "caravane de migranți" din America Latină se îndreaptă spre SUA, președintele american a amintit că aceștia au aruncat cu pietre, "în mod perfid și violent", asupra forțelor de ordine mexicane, când au traversat frontiera dintre Guatemala și Mexic.
„Dacă ei vor să arunce cu pietre asupra armatei noastre, armata noastră va replica", a spus Trump de la Casa Albă. El a anunțat cu o zi înainte că până la 15.000 de soldați ar putea fi desfășurați la frontiera cu Mexicul. "Le-am spus (soldaților) să considere aceasta (piatra) o armă. Dacă ei (migranții) vor arunca cu pietre, după cum au făcut împotriva poliției și armatei mexicane, eu zic, considerați aceasta o armă”, a atenționat el joi.
Cu câteva zile înainte de alegerile din 6 noiembrie, Donald Trump și-a multiplicat numărul de anunțuri susceptibile să-i mobilizeze alegătorii, în special în problema imigrației".
Sursa: Agepres