Don Quijote de Richard Strauss, cu Orchestra Națională Radio, online, în direct

  • 20 Februarie 2018 15:45
Don Quijote de Richard Strauss, cu Orchestra Națională Radio, online, în direct

Vineri, 23 februrie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio invită publicul la o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote și a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu același nume.  La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Cristian Oroșanu, un nume familiar publicului de la Sala Radio pentru colaborările sale frecvente cu orchestrele radio.

Subintitulată Variațiuni fantastice pe o temă în caracter cavaleresc, lucrarea este o spumoasă simfonie concertantă pe două voci principale – violoncel și violă – care personalizează aventurile celor doi protagoniști din cunoscutul roman de Cervantes. Vor da viață sonoră acestor două voci violoncelistul Filip Papa și violistul Daniel Vagner, soliștii invitați ai concertului.

Poemul simfonic Don Quijote va fi precedat în program de Simfonia nr. 104 în re major – London, de J. Haydn.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele și abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor și Corurilor Radio se vor achiziționa on-line prin rețeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio și sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos și Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro.

 

Biografii

CRISTIAN OROȘANU

Cristian_Orosanu_foto„Contrastul, lirismul, culorile și stilurile sunt cele care animă personalitatea dirijorului și explică de ce auditorii și orchestrele îl iubesc pe Cristian [Oroșanu].” (Grigore Constantinescu)

Construită cu grijă și seriozitate, reputația prefesională a dirijorului Cristian Oroșanu a determinat prezența sa pe multe scene ale Europei, în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris, în cadrul Festivalului de la Aix-en-Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, Tonhalle Zürich, DSO Berlin, BBC Scotish Orchestra, Lamoureux, Israel Kibbutz Orchestra, Orchestre National Porto, a filarmonicilor din Strasbourg, din Bruxelles ș.a.

De-a lungul timpului, a avut ocazia să fie asistentul dirijorilor Yutaka Sado, Mstislav Rostropovich și Ingo Metzmacher. Cristian Oroșanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din țară și ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor permanent al Filarmonicii din Brașov. Colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune a început înaintea carierei de dirijor, Cristian Oroșanu fiind timp de cinci ani cornist în Orchestra Națională Radio. El este absolvent a două Facultăți ale Universității Naționale de Muzică București, una de Interpretare și cealaltă de Dirijat orchestră, la clasa dirijorului Cristian Brâncuși și perfecționat în particular sub îndrumarea celebrului profesor Constantin  Bugeanu. În cadrul Academiei Internaționale Bach de la Stuttgart a avut ocazia să lucreze cu dirijorul Helmuth Rilling.

Fascinat de lumea operei, Cristian Oroșanu a fost pe rînd dirijor permanent al  Operelor Naționale din București, Cluj și Iași, iar peste hotare a fost invitat în Franța, Austria sau Japonia. Repertoriul său liric cuprinde peste 40 de titluri.

Anul 2005 i-a adus dirijorului român două recompense, una în țară (Premiul Criticii Muzicale din România) și una în Danemarca (Premiul II la Concursul Internațional de Dirijat Malko).

Mereu atras de latura pedagogică, Cristian Oroșanu este de mai bine de 5 ani profesor de dirijat la Academia de Muzică din Iași și a organizat mai multe cursuri internaționale de măiestrie la Filamonica Moldova din Iași, Opera Națională Iași și la Filarmonica din Brașov.

Dirijorul Cristian Oroșanu este fondatorul orchestrei de cameră Kamerata Kronstadt și deține titlul de doctor în muzică.

Noemi Vidu

Sursa: Rador

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
6,07
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău