Nicolae Manolescu, critic, istoric literar și eseist, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în "Dicționarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2005).

A urmat gimnaziul la Sibiu, apoi cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea. A absolvit liceul la Sibiu, după care a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București (1956-1962), cu o întrerupere în 1958 și 1959, când este exmatriculat din cauza dosarului, potrivit sursei citate. Și-a luat licența în 1962, și în același an a început o colaborare la ''Contemporanul''.

În 1963 și-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultății de Filologie a Universității din București, devenind ulterior asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor la aceeași catedră. Lucrarea sa de doctorat - ''Contradicția lui Maiorescu'' - a fost susținută în 1974.

''Manifestată precoce, vocația de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în ''Contemporanul'', unde G. Ivașcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susțină până în 1972, când este titularizat cronicar la ''România literară'' de același G. Ivașcu (...)'' ("Dicționarul general al literaturii române", Editura Univers Enciclopedic, București, 2005).

Din 1990 a devenit directorul revistei ''România literară''. A renunțat la cronică, dar în perioada aprilie 1990-septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică ''Ochiul magic''. Activitatea lui de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicațiile culturale ale vremii.

A debutat cu volumul ''Literatura română de azi. 1944-1964'', scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965). Au urmat: ''Lecturi infidele'' (1966), ''Metamorfozele poeziei'' (1968), ''Contradicția lui Maiorescu'' (1970), ''Teme'' (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), ''Introducere în opera lui Alexandru Odobescu'' (1976), ''Sadoveanu sau Utopia cărții'' (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei Române), ''Arca lui Noe'' (I-III, 1980-1983), ''Despre poezie'' (1987), ''Istoria critică a literaturii române'' (1990), ''Dreptul la normalitate. Discursul politic și realitatea'' (1991); ''Cărțile au suflet'' (1995); ''Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului'' (1999); ''Poeți romantici'' (1999); ''Teme'' (2000); ''Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu'' (vol. I-III, 2001); ''Cititul și scrisul'' (2002); ''Poeți moderni'' (2003); ''Lectura pe înțelesul tuturor'' (2003), ''Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă'' (2009).

În noiembrie 2008 Nicolae Manolescu a lansat în cadrul Târgului Gaudeamus lucrarea ''Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură'', care are peste 1.500 de pagini și la care a lucrat timp de 25 de ani.

Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for științific și cultural.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicționarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003). A fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales președinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.

A fost membru fondator al Alianței Civice și membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din iulie 1991, președinte al Partidului Alianța Civică (PAC), se arată în lucrarea ''Personalitățile României contemporane. Protagoniști ai vieții publice'', editat de Agenția Națională de Presă ROMPRES (București, 1995). A deținut funcția de președinte al Partidului Alianța Civică până în 1998, când PAC și PNL au fuzionat. A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenției Democrate Române.

În noiembrie 1996 a candidat la Președinția României, din partea Alianței Național Liberale (ANL). În perioada 2006-2015 a fost ambasador al României la UNESCO.

La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit de către Președinția României Ordinul Național ''Serviciul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008 - Ordinul Național ''Steaua României'' în grad de Mare Cruce.

A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociației Scriitorilor din București, iar din partea statului francez - cu titlul de ''Officier de l'Ordre des Arts et des Lettres''.

În octombrie 2004 a obținut Premiul Prometheus pentru întreaga carieră - Opera Omnia, acordat de fundația ''Anonimul'', iar în cadrul Galei Premiilor "Manuscriptum" din 11 decembrie 2008 i-a fost decernat marele premiu "Manuscriptum", pentru cartea ''Istoria critică a literaturii române''. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (2010), al Universității ''1 Decembrie 1918'' Alba Iulia (2011), al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (2012), al Universității ''Babeș-Bolyai'' din Cluj-Napoca (2012), al Universității "Vasile Alecsandri" din Bacău (2016). La 14 ianuarie 2017, Nicolae Manolescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității "Alecu Russo" din Bălți - Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii cu prilejul ''Zilelor Eminescu''. În 2011 Senatul Universității din București i-a conferit titlul de Profesor emerit.

La Gala Comisiei Naționale a României pentru UNESCO în An Centenar, care a avut loc la 27 noiembrie 2018, criticul literar Nicolae Manolescu s-a numărat printre personalitățile cărora le-au fost înmânate diplome de excelență în semn de înaltă recunoaștere a contribuției remarcabile la împlinirea și afirmarea idealurilor și obiectivelor UNESCO. Potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București în octombrie 2019 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al Capitalei.