Dolarul american a coborât sub pragul de 18 lei

  • 04 August 2017 12:46
Dolarul american a coborât sub pragul de 18 lei

Dolarul american, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), costă vineri, 4 august, 17,99 lei. În zilele de sâmbătă și duminică, dolarul va valora la fel 17,99 lei. Pentru luni, 7 august, BNM urmează să stabilească valoarea cursul valutar în baza tranzacțiilor interbancare.

Solicitat de IPN, expertul financiar al Centrului Analitic Expert-Grup, Sergiu Gaibu, spune că nivelul la care a ajuns în prezent dolarul american indică o tendință de apreciere a valutei naționale. Economistul susține că asemenea situații se înregistrează practic în fiecare an, la sfârșitul verii, începutul toamnei.

„Anume în această perioadă cresc exporturile de fructe, legume. În același timp importurile sunt minime, nu avem nevoie de consum din exterior. Populația consumă propria producție. Și se ajunge la o balanță comercială sezonieră, acest lucru influențează oferta de valută din Republica Moldova”, a spus Sergiu Gaibu.

O altă cauză a deprecierii dolarului american, potrivit expertului, este și creșterea fluxului de remitențe. Populația plecată la construcții și munci agricole peste hotare trimit mai mulți bani acasă.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:55 %
Vint:1,2 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
24
Thu
23
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău