Doi virusologi chinezi proeminenți avertizează despre pericolul unei noi pandemii
-
21 Mai 2021 19:15
Doi virusologi proeminenți din China recomandă luarea unor măsuri de securitate după ce șapte angajați ai unor ferme rusești s-au infectat anul trecut cu un virus gripal transmis de la păsări, relatează MedicalXpress, potrivit HotNews.ro.
Weifang Shi și George Gao, doi dintre cei mai citați cercetători chinezi, sugerează într-un articol publicat în revista Science că structura și istoria tulpinii H5N8 a virusului care provoacă gripa aviară constituie un pericol de declanșare a unei noi pandemii, transmite sursa citată.
După cum notează Shi și Gao, noua tulpină a virusului gripal A a fost descoperită pentru prima dată la o rață din China în 2010. În 2014 au fost depistate focare în Japonia și Coreea de Sud atât în rândul păsărilor sălbatice cât și a celor domestice.
Până în 2016 tulpina a fost depistată în populațiile de păsări din India, Rusia, Mongolia, SUA și anumite părți din Europa. Până în 2020 au fost identificate focare în 46 de țări.
Cei doi autori notează că această istorie arată că virusul se poate răspândi foarte rapid.
Mai îngrijorător a fost faptul șapte muncitori de la ferme din Rusia au contractat virusul de la păsări, incident depistat în luna decembrie a anului trecut și raportat de autoritățile ruse în februarie.
Autorii notează că muncitorii infectați nu au prezentat simptome (au fost testați din motive de siguranță) și că nu există indicii care să arate că virusul ar fi fost transmisibil de la o persoană la alta.
Însă aceștia subliniază că odată ce virusul a fost transmis la o altă specie în general acesta nu are nevoie de mult timp pentru a se adapta pentru a se răspândi în rândul unor noi victime, notând cât de repede a sărit acesta de la rață la găini și apoi alte specii de păsări.
De asemenea aceștia notează că virusul a fost considerabil de letal, provocând decese în masă în cazul a numeroase focare. De exemplu, muncitorii ruși au fost testați după ce 101.000 au murit.
Într-o notă ceva mai optimistă Shi și Gao notează că încă nu este prea târziu pentru a lua măsuri de prevenție care ar putea împiedica izbucnirea unei noi pandemii.
Aceștia sugerează supravegherea fermelor, a piețelor de animale vii și implementarea unor măsuri de control a infecțiilor care ar putea încetini răspândirea virusului pentru a oferi timp companiilor farmaceutice să dezvolte un vaccin pentru acesta.