Doi viceprimari din Comrat, cercetați pentru abuz de serviciu. Unul dintre ei a fost reținut
-
09 Septembrie 11:30

Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că doi viceprimari din Comrat sunt investigați pentru abuz de serviciu. Unul dintre aceștia a fost reținut pentru 72 de ore.
Potrivit CNA, unul dintre viceprimarii din Comrat este bănuit că, profitând de influența funcției deținute, ar fi facilitat încheierea mai multor contracte de achiziții publice în favoarea unei întreprinderi aflate sub controlul său. Compania respectivă era înregistrată pe numele unor persoane interpuse și ar fi fost favorizată în mod sistematic în cadrul licitațiilor organizate de Primărie.
De asemenea, același viceprimar este suspectat că ar fi exercitat presiuni asupra consilierilor municipali pentru a facilita alocarea ilegală a unor terenuri de construcție către apropiații săi, el fiind, în realitate, adevăratul beneficiar. Ulterior, aceste terenuri ar fi fost înstrăinate, scopul final fiind obținerea ilegală de fonduri.
Cel de-al doilea viceprimar, aflat în prezent în arest la domiciliu, este, la rândul său, bănuit de abuz de serviciu. Acesta ar fi influențat procesul decizional din cadrul Consiliului municipal pentru a facilita atribuirea unor terenuri către persoane interpuse, beneficiarii reali fiind ambii viceprimari.
Potrivit probelor administrate, faptele indică o bănuială rezonabilă privind existența unei acțiuni coordonate între cei doi, cu scopul de a influența aleșii locali în interes personal și material.
CNA menționează că, în urma perchezițiilor efectuate în această dimineață la domiciliul și biroul bănuiților, dar și în automobilele de serviciu, au fost ridicate probe relevante pentru dosar.