AUDIO | Doi soți francezi, care și-au vândut întreaga avere pentru a călători, au ajuns în R.Moldova. Ce i-a impresionat și de ce n-ar reveni în regiunea transnistreană

  • 08 Iulie 2019 15:15
0%
00:00:00
00:00:00

Laurence și Thierry, doi soți francezi, au decis acum cinci ani să renunțe la viața liniștită, au vândut ce au agonisit și au pornit să descopere lumea. De curând, cei doi călători au cutreierat timp de opt zile R. Moldova, de la nord la sud.

Călătorii au rămas impresionați de natură, peisaje și de oameni, însă cred că avem nevoie de drumuri mai bune și de o infrastructură a turismului. Cei doi francezi au călătorit și în regiunea transnistreană, însă spun că nu s-ar mai întoarce niciodată acolo. În Republica Moldova, Laurence și Thierry au gustat și din bucatele tradiționale și au rămas impresionați de divinurile moldovenești.

Într-o zi, așa ne-a venit nouă o idee să lăsăm tot, să nu mai muncim, să ne vindem casa, mașina, tot ce avem în Franța și să ne dedicam viața călătoriilor. Părinții noștri nu ne-au crezut și au crezut că este o glumă, dar i-am convins ulterior că este o decizie serioasă”, a spus Laurence.

„Pentru prima oară am plecat pentru șase luni în Asia de Sud-Est: Cambodgia, Tailanda și alte țări din regiunea Asiei de Sud-Est. Apoi, am mers prin Europa:  începând de la Finlanda și până în Grecia. O dată am dormit în deșert, în cort și s-a pornit o furtună de nisip atât de puternică, încât a trebuit să luăm cortul și să plecăm”, își amintește Thierry.

Laurence și Thierry au ajuns în Republica Moldova după ce timp de trei luni au călătorit prin România, pentru că țara le-a plăcut foarte mult. Acolo, oamenii le-au povestit despre Moldova de peste Prut.

Republica Moldova nu a fost inițial în lista de călătorii prioritare pentru noi. Dar anul trecut când am ajuns în România, unde am stat trei luni, am fost în Maramureș, Bucovina și în Moldova din România, iar cineva ne-a povestit despre Republica Moldova. Din curiozitate am vrut să aflăm mai multe despre acest loc și am luat trenul până la Ungheni. După ce am văzut Chișinăul, am decis să revenim în acest an”, își amintește Thierry.

Mi-au plăcut peisajele din nordul R. Moldova, zonele rurale, câmpurile infinite de porumb, grâu, floarea soarelui. Mi-au plăcut casele albastre și verzi. Lui Thierry i-a plăcut Soroca și toate mănăstirile din zonă. El s-a îndrăgostit de orașul Cahul în care ai putea rămâne mai multe zile pentru a explora zona”, mărturisește Laurence.

În timpul călătoriei lor în R. Moldova, Laurence și Thierry au vizitat și regiunea transnistreană, însă spun că nu s-ar întoarce acolo niciodată.

Am fost curioși să vedem ce este acolo. Am vrut să comparăm ceea ce am citit cu realitatea. Nu ne impresionează astfel de regiuni care se opun țărilor recunoscute. Ne-a impresionat să vedem în centrul Tiraspolului tancurile care sunt inactive. Ne-a impresionat că nu am văzut nicăieri drapelul R. Moldova, în schimb să-l vedem pe cel al Federației Ruse. Ne-a uimit faptul că nu se vorbește limba română.

Ne-a impresionat în schimb în mod plăcut regiunea găgăuză, pe care am putut să o comparăm oarecum cu regiuni din Franța precum Bretagne sau Țara Bascilor, unde oamenii își păstrează cumva particularitățile regionale, culturale lingvistice, dar totuși sunt francezi. În regiunea găgăuză am văzut peste tot arborat drapelul Găgăuziei și cel al R. Moldova”, a mai zis Thierry.

Oamenii le-au dat impresia că sunt calzi, chiar dacă nu au mereu timp să zâmbească. Ei consideră că e nevoie de mai mult timp pentru a-i cunoaște mai bine pe oamenii de aici:

„Moldovenii sunt cumva mirați de faptul că noi, care trăim în Franța, am venit să vizităm R. Moldova. Dar noi suntem curioși și suntem călători. Noi chiar vrem să explorăm locurile pe care le vizităm. Oamenii sunt deschiși, încarcă să-i ajute, chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă. Noi nu suntem aici pentru a judeca oamenii, țara sau alte particularități” mai spun cei doi turiști.

Călătorii francezi spun că i-a marcat negativ dorința moldovenilor de a pleca din țară și au spus că în Franța tinerii care sunt bine formați nu au astfel de intenții.

Laurence și Thierry sunt de părerea că în R. Moldova drumurile sunt proaste și lipsesc din păcate informațiile pentru turiști, însă afirmă că turismul ecologic are multe șanse.

Cei doi călători francezi le spun cetățenilor R. Moldova să creadă în potențialul lor. Iar dacă ar face un slogan pentru această țară, ar suna cam așa: „Faceți R. Moldova la fel de bună precum sunt oamenii ei”, referindu-se în principiu la necesitatea unei infrastructuri turistice și rutiere.

FOTO Legendă: Thierry - în stânga pozei, Laurence - în dreapta pozei

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău