Doi soldați turci, uciși în nordul Irakului de o încărcătură explozivă plasată de militanți kurzi

  • 17 Octombrie 2017 09:29
Doi soldați turci, uciși în nordul Irakului de o încărcătură explozivă plasată de militanți kurzi

Doi soldați turci au fost uciși și alți doi au fost răniți, luni, în urma deflagrației unei încărcături explozive plasate de militanți kurzi în regiunea Zap, din nordul Irakului, transmite Agerpres.

Ulterior, aviația militară turcă a efectuat lovituri aeriene în regiunea Zap, lichidând opt membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație considerată teroristă de Turcia, SUA și Uniunea Europeană.

Într-un alt incident produs luni în nordul teritoriului irakian au fost uciși doi militari turci.

Turcia și-a închis luni spațiul aerian pentru zborurile provenite din nordul Irakului, pe fondul amplificării tensiunilor în zonă ca urmare a referendumului de luna trecută privind independența Kurdistanului irakian. Autoritățile turce au blocat curse aeriene dinspre și către regiunea din nordul Irakului după referendum, pe care l-a respins. Iranul a luat o măsură similară.

Ankara este îngrijorată mai ales de riscul ca demersurile în direcția independenței Kurdistanului irakian să alimenteze mișcările separatiste existente de decenii în rândul populației kurde din sud-estul Turciei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău