Doi procurori au fost amendați pentru amestec în înfăptuirea justiției

  • 05 Mai 18:18
Doi procurori au fost amendați pentru amestec în înfăptuirea justiției
Sursa Foto: Bizlaw.md

Doi procurori au fost amendandați pentru amestec în înfăptuirea justiției și pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Unul dintre aceștia a fost recunoscut vinovat și pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, anunță Procuratura Anticorupție.

Potrivit procuraturii, magistrații de la Bălți au pronunțat recent sentința în privința a doi procurori, unul din cadrul Procuraturii raionului Drochia, căruia i-au fost incriminate infracțiunile de conducere a unui mijloc de transport în stare de ebrietate și amestec în înfăptuirea justiției, iar celălalt, din cadrul Procuraturii Nisporeni, pentru amestec în înfăptuirea justiției.

Instanța l-a recunoscut pe primul vinovat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, însă a dispus liberarea acestuia de pedeapsa penală, întrucât a intervenit termenul de prescripție. Același inculpat a fost recunoscut vinovat și pentru amestec în înfăptuirea justiției, fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 37 500 de lei. Aceeași pedeapsă i-a fost aplicată și celui de-al doilea procuror. Ambii au fost privați de dreptul de a exercita funcția de procuror pentru o perioadă de doi ani.

Potrivit probelor, în seara zilei de 11 decembrie 2021, procurorul din cadrul Procuraturii Drochia, fiind în stare de ebrietate, ar fi provocat un accident rutier în orașul Nisporeni. Acesta s-a eschivat de la testarea cu aparatul alcooltest și a părăsit locul accidentului, fiind ulterior identificat de polițiști. Pentru a evita tragerea la răspundere penală, a fost implicat procurorul-adjunct al Procuraturii Nisporeni pentru a interveni întru înlocuirea probei biologice de sânge colectată. Ultimul l-ar fi contactat pe un medic din cadrul Spitalului Raional Nisporeni în vederea înlocuirii probei biologice de sânge cu una prelevată de la o persoană care nu consumase alcool.

Pe parcursul procesului, inculpații au negat comiterea faptelor, însă instanța a stabilit vinovăția acestora.

Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
14,4
Câțiva nori
Umiditate:33 %
Vint:4,12 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău