Doi oameni de afaceri din Bălți, REȚINUȚI pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii anticorupție

  • 16 Noiembrie 2016 16:34
Doi oameni de afaceri din Bălți, REȚINUȚI pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii anticorupție

Doi oameni de afaceri din Bălți, suspectați de defrișarea ilegală a 9 hectare de pădure și prejudicierea bugetului de stat cu peste 1 000 000 de lei au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.

Oamenii de afaceri ar fi luat în arendă, pentru 49 de ani, 28 de hectare de pădure pentru exploatarea acesteia în scop de vânătoare. Potrivit contractului, semnat între firma pe care o administrează și Agenția Moldsilva, arendașii urmau să asigure paza și regenerarea pădurii, să valorifice masa lemnoasă, în limitele tăierii de îngrijire, să crească efectivul de animale și să exploateze rațional rezervele forestiere.  Din iunie 2016, oamenii de afaceri au efectuat lucrări de construcție capitală a unui bazin acvatic și a două drumuri de acces spre acesta.  În acest scop, arendașii au defrișat aproximativ 9 hectare de pădure și au decopertat neautorizat solul, prejudiciind statul cu peste 1 000 000  de lei.

Oamenii legii au constatat că agentul economic ar fi acționat în cârdășie cu funcționari din cadrul Inspectoratului Ecologic și ai Întreprinderii de stat pentru silvicultură Bălți, unde au și fost făcute percheziții.

Dacă le va fi dovedită vinovăția, cei doi oameni de afaceri riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de peste 100 de mii de lei sau  închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Cauza penală este gestionată sub conducerea Procuraturii anticorupție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Câțiva nori
Umiditate:44 %
Vint:6,17 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău