Doi jurnaliști ruși au devenit indezirabili în țările Schengen, pentru că au "demonizat" o organizație religioasă
-
13 Aprilie 2019 15:56
Doi reprezentanți ai postului public de televiziune din Rusia "Rossia-1" au fost declarați indezirabili în țările din spațiul Spațiul Schengen, în urma unei decizii luate de Serviciul de Securitate Internă din Estonia.
Cei doi jurnaliști nu vor mai putea călători în țările Schengen o perioadă de cinci ani, fiind acuzați de discriminare religioasă, scrie Evropeiska Pravda.
Potrivit autorităților de la Tallin, postul rusesc de televiziune îi portretizează pe membrii organizației religioase Martorilor lui Iehova din Estonia într-un mod "ostil și batjocoritor".
Astfel, potrivit Serviciului de Securitate Internă din Estonia, "o parte a arsenalului de influență al Kremlinului constă în urmărirea diferitelor grupuri sociale".
Anul trecut, în timpul activităților jurnalistice desfășurate în Tallinn, cei doi reprezentanți ai postului "Rossia-1", Elena Erofeeva și Pavel Kostrikov au folosit camera ascunsă, pentru a-i "expune și demoniza" pe membrii organizației Martorii lui Iehova.
Potrivit serviciului estonian de informații, jurnaliștii ruși au sosit în Estonia cu feribotul din Finlanda, fără să menționeze care este scopul călătoriei lor la Tallinn, fiindcă "știau că activitățile pe care le desfășoară sunt incompatibile cu principiile jurnalistice".
Activitatea Martorilor lui Iehova este interzisă în Rusia, organizația fiind considerată "grupare extremistă" în această țară, notează Rador.