Doi funcționari fiscali au fost reținuți pentru trafic de influență și corupere pasivă

  • 04 Iunie 17:53
Doi funcționari fiscali au fost reținuți pentru trafic de influență și corupere pasivă

Șefa adjunctă a Direcției Generale Control din cadrul Serviciului Fiscal de Stat și un inspector fiscal de la Soroca au fost reținuți în cadrul într-un dosar de trafic de influență și corupere pasivă, în urma unui denunț. Încă patru persoane au calitatea de bănuit, potrivit CNA.

Centrul Național Anticorupție precizează că angajata SFS ar fi vizată în două episoade de acceptare de mită de la o subalternă în schimbul stabilirii sporului salarial lunar la valoarea maximă prevăzută de lege. Astfel, prin intermediul unui mijlocitor, dar și personal, aceasta ar fi acceptat și primit 1000 de lei într-un episod și alte 6000 de lei într-un alt episod.

De asemenea, potrivit CNA, în urma mai multor percheziții la domiciliile, mijloacele de transport și birourile de serviciu ale funcționarilor publici au fost ridicate obiecte și documente, precum și mijloace financiare în sumă totală de 1 500 000 de lei.

Perchezițiile au loc în cadrul unor dosare pornite pe fapte de corupție, în care sunt cercetate acțiunile ilicite ale unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat (SFS) din oficiile teritoriale Bălți, Șoldănești, Soroca, Fălești și Florești. 

Începând cu anul 2023 și până în prezent, angajații din cadrul Direcției Generale Control a SFS din cele cinci localități ar fi pretins și au primit mijloace bănești de la diverși contribuabili, pentru tăinuirea încălcărilor fiscale, inclusiv acceptarea restituirii de TVA contrar normelor prestabilite, mărimea mitei constituind 10 % din suma returnată.

Reacționând la informațiile CNA, Serviciul Fiscal de Stat a comunicat că instituția este deschisă pentru cooperare și acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea elucidării cazului. Totodată, se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Sat
6
Sun
8
Mon
9
Tue
11
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău