Doi bărbați au primit ani grei de închisoare, după ce au înșelat peste 50 de agricultori
-
25 Septembrie 2023 10:18
Urmare a unui dosar trimis în judecată de procurorii PCCOCS, două persoane care se prezentau ca și cumpărători de cereale, au fost condamnați la 12 și 8 ani închisoare, după ce nu au plătit pentru acestea aproape 14.000.000 lei, în mai-octombrie 2018.
Potrivit sentinței de 268 file pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, păgubiții sunt peste 50 la număr, din majoritatea regiunilor Moldovei. Fiecare din ei a fost păgubit cu zeci și sute de mii de lei, iar unii și peste 1.800.000 lei, după ce le vânduseră semințe de floarea soarelui, porumb și orz fără însă ca să-și primească toții banii sau deloc.
La trimiterea celor doi în judecată, în mai 2019, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au indicat în dosar faptul că aceștia au acționat din numele a trei companii. Liderul schemei are vârsta de 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea are vârsta de 31 de ani și este originar din Râșcani.
Păgubiții și-au cerut datoriile formate de cei doi responsabili de schema de escrocherie, iar instanța de judecată le-a admis cererile. În majoritatea cazurilor, aceștia cumpărau o anumită cantitate – 1-2 mașini de cereale, uneori – după care următoarea tranșă nu o achitau. Într-un alt caz, cu peste 90.000 kg de cereale, aceștia au amânat achitarea din prima, negociind în baza promisiunilor. Deși în erau semnate contractele pe care le prezentau șoferii camioanelor din partea celor doi, aceasta avea ca scop doar să creeze o aparență de legalitate. În realitate, majoritatea gospodăriilor țărănești și întreprinderilor așa nu și-au mai primit banii, după care au depus plângeri la autorități.
La solicitarea procurorilor, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor condamnaților și ale companiilor pe care le-au folosit în scop infracțional, la prețul total de peste 5.000.000 lei, în vederea confiscării. Menționăm, procurorii PCCOCS l-au trimis pe banca acuzaților pe liderul schemei și în cadrul altor dosare penale cu scenarii similare.