DOCUMENTAR | Ziua Unirii Principatelor Române - 24 ianuarie 1859. Cum a avut loc evenimentul

  • 24 Ianuarie 2019 08:22
DOCUMENTAR | Ziua Unirii Principatelor Române - 24 ianuarie 1859. Cum a avut loc evenimentul

Alegerea în unanimitate la 24 ianuarie/5 februarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, a reprezentat în fapt unirea celor două principate românești și, totodată, un prim pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, se arată într-un documentar realizat de Agerpres.

Victoria în Moldova a Partidei unioniste a acționat ca un stimulent asupra reprezentanților aripei radicale a Partidului Național din Țara Românească. De cealaltă parte, conservatorii obținuseră, în alegerile desfășurate între 8/20 și 12/24 ianuarie, majoritatea mandatelor. În aceste condiții, Partida națională, fiind în minoritate în Adunarea electivă, a apelat la sprijinul maselor. Obținerea unui rezultat favorabil creării statului național și a unui stat modern se putea realiza doar prin presiunea populară exercitată asupra deputaților conservatori, care nici ei nu puteau alcătui o majoritate, dacă nu se uneau în jurul unui singur candidat, potrivit lucrării ''Istoria românilor, Constituirea României moderne'' (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

În Țara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. În pofida măsurilor restrictive, sediul reprezentanței naționale era înconjurat de mii de oameni. Mulțimea nu s-a manifestat pasiv, ci la îndemnul grupării liberal-radicale, au ținut sub presiune dreapta conservatoare. În aceste condiții, presiunea populară a permis aripii radicale să obțină inițiativa în operația de verificare a mandatelor. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie, când s-au definitivat contestațiile, curtea Adunării era ocupată de 10.000-12.000 de oameni. La intervenția deputaților radicali și în fața atitudinii amenințătoare a mulțimii, detașamentul adus pentru a menține ordinea a fost retras.

Întruniți în seara zilei de 23 ianuarie/4 februarie, deputații majorității conservatoare se gândeau să nu mai participe la lucrările Adunării elective sau să determine mutarea acestora într-un alt oraș. De cealaltă parte, deputații Partidei naționale căutau și ei o soluție, adunându-se la hotelul ''Concordia'' din București. Radicalii au renunțat la candidatura lui Nicolae Golescu, aclamat de mulțime, cerând însă ca și deputații majorității să renunțe la candidaturile unuia dintre foștii domni Bibescu sau Știrbei. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluția dublei alegeri, ca fiind cea mai bună cale de depășire a impasului și care ''se afla în spiritul tuturor'', după cum arăta Vasile Boerescu.

În dimineața zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu, în numele Partidei naționale, a cerut o ședință secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii și subliniind legalitatea actului, în conformitate cu ''spiritul Convenției'' a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și ca domn al Țării Românești. Deputații majorității conservatoare au acceptat să renunțe la candidații lor și să-i dea votul lui Cuza. A fost redactat și un act prin care participanții la ședință au jurat că îl vor vota în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza. Reveniți în sala de ședințe au trecut la vot, cei 64 de deputați consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești.

Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenției de la Paris, națiunea română a obținut victorie importantă în realizarea statului modern român.

Anunțarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. ''Un entuziasm atât de sublim nu mai fusese înregistrat... decât în timpul Revoluției din anul 1848'', nota Dimitrie Bolintineanu. Cu ajutorul telegrafului, vestea a fost răspândită în tot spațiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar și peste munți, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian scria că ''alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate'', iar publicația ''Kronstaedter Zeitung'' scria că ''ziua de 24 ianuarie este o zi memorabilă a poporului român... Puține popoare de pe globul pământesc au realizat cu sacrificii mari o operă patriotică atât de măreață'' (''Istoria românilor, Constituirea României moderne'', volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

Evenimentul a avut ecouri și dincolo de hotare, presa franceză, în special, a consacrat dublei alegeri numeroase articole.

Ioan Al. Filipescu a fost numit, la 25 ianuarie/6 februarie 1859, primul prim-ministru al Țării Românești.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza ajungea la București, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Înalta alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure la 1/13 aprilie 1859 în cadrul Conferinței de la Paris (26 mart./7 apr. - 25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanților Puterilor garante (Franța, Rusia, Marea Britanie, Prusia și Regatul Sardiniei). Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Recunoașterea dublei alegeri de către Puterile garante și Imperiul Otoman au consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, în urma consensului stabilit la Conferința reprezentanților Porții Otomane și ai Puterilor garante (septembrie 1861), Poarta a emis ''Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei'', prin care se admitea unirea administrativă și politică a Principatelor și care prevedea, cu unele restricții, următoarele: reunirea ministerelor de la Iași și București într-un singur guvern și a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activității Comisiei Centrale de la Focșani; menținerea frontierei dintre cele două țări (stare de fapt care a durat până la 22 mai 1862 când Alexandru Ioan Cuza a semnat raportul de desființare a granițelor menținute, prin firmanul sultanului, în speranța unei reveniri la situația de dinaintea Unirii); instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor și regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite.

Prin proclamația către națiune de la 11/23 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza sublinia: ''Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit de generațiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă și de puterile garante ... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie'', potrivit lucrării ''Enciclopedia șefilor de stat și de guvern ai României'' (Nicolae C. Nicolescu, Editura Meronia, 2011).

La 22 ianuarie/3 februarie 1862 a fost format primul guvern unitar al României (cum încep să se numească de acum Principatele Unite), condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie/5 februarie 1862, la București, s-a deschis primul Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în fața adunărilor Elective ale Moldovei și Țării Românești reunite în ședință comună, ''Unirea definitivă a Principatelor'', iar orașul București a fost proclamat capitala noului stat, arată lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Ziua de 24 ianuarie - ziua Unirii Principatelor Române - a fost declarată zi de sărbătoare națională în urma unei propuneri legislative semnată de 106 parlamentari, aparținând mai multor partide politice, potrivit www.cdep.ro. În expunerea de motive se arăta că "24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naștere a statului național modern român și trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (...) Recunoașterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iași!".

La 2 iunie 2014, proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaților a adoptat la 3 decembrie 2014, Legea pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare națională. La 16 decembrie 2014, președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - ca zi de sărbătoare națională. Potrivit Legii nr. 171/2014, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza și sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare, cu 209 voturi pentru, două abțineri și patru voturi împotrivă. 

AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău