Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia și a Elisabetei, mama sa, descendentă a seminției lui Aaron. Momentul nașterii proroocului Ioan a fost cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus, fiind vestit de către îngerul Gavriil.

Evanghelistul Ioan arată că Ioan a mărturisit: „Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Și am văzut și mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”.

Astfel se explică faptul că Ioan a fost proroc când Dumnezeu i-a spus cum va cunoaște pe Fiul Său întrupat, și a fost apostol când a văzut pe Duhul Sfânt pogorât peste Hristos și a auzit glasul Tatălui cu privire la El.

Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în timpul domniei Cezarului Tiberiu, în condițiile în care, omul căzut în păcat nu mai dorea să se afirme decât pe sine.

Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă – care semnifica chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos – , încins cu o curea de piele – care semnifica omorârea patimilor – și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică – simbolizând faptul că albinele și lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament.

Cei ce îl vedeau se întrebau dacă nu cumva el este Hristosul, iar el le mărturisea: „Eu vă botez cu apă, dar dupa mine vine Cel ce vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc”.

Iisus a venit la Ioan și apropiindu-se, i-a cerut să-L boteze în râul Iordan, iar Ioan l-a oprit spunându-i: „Eu am trebuință să fiu botezat de tine, și Tu vii la mine ? Iisus i-a răspuns: „Lasă acum că se cuvine nouă să plinim toată dreptatea”.

Astfel Ioan L-a botezat pe Iisus, iar după acest moment, cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu, S-a văzut pogorându-se ca un porumbel, venind spre El, din ceruri auzindu-se un glas care spunea: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru Care am binevoit”.

Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numește și „Epifanie”, care înseamnă „Arătare”, fiind ziua în care s-a arătat în lume Dumnezeu, Sfânta Treime: Tatăl a grăit din ceruri, Fiul era în apă și se boteza, iar Duhul Sfânt a pogorât asupra Lui.

Tocmai de aceea, de Bobotează se face Sfințirea cea mare a apei, iar preotul, alături de credincioși, se roagă lui Dumnezeu să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt să sfințească apa, precum a sfințit apa Iordanului în ziua Botezului Domnului.

Să mai spunem că tot Evanghelia arată că Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus, drept consecință a faptului că îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada – soția fratelui său. Irodiada, la auzul acestei vești, a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase la un ospăț și plăcuse participanților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca rasplată, astfel s-a produs jertfa Sfântului Ioan.

Numele său provine din iudaicul “Iohanan” prescurtare din “Iehohanan” care înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”.

Biserica a închinat Sfântului Ioan șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie, nașterea – 24 iunie, soborul lui – 7 ianuarie, tăierea capului – 29 august, prima și a doua aflare a capului lui – 24 februarie și a treia aflare a capului său – 25 mai.

Tradiții și obiceiuri de Bobotează și Sfântul Ioan

Aceste două mari sărbători sunt legate la noi în țară de foarte multe superstiții, tadiții și obiceiuri.

În dimineața din Ajunul Bobotezei, înainte de aprinderea focului, se strâng cenușa din sobă și gunoiul din casă și se păstrează până în primăvară, când se depun pe straturile cu legume, existând credința că în acest fel culturile vor fi mai rodnice. De asemenea, dacă în ajunul Bobotezei pomii sunt încărcați cu promoroacă, vor avea rod bogat.

Există, tradiția ca în zilele premergătoare Bobotezei, preotul, însoțit de dascăl, iar la sate și de copii, să meargă din casă în casă cu crucea, alături de cazanul cu agheasmă și un mănunchi de busuioc, cu care se sfințesc încăperile și membrii familiei. În unele zone, la primirea părintelui, capul familiei îl întâmpină cu o lumânare aprinsă, care după sfințirea casei va fi lăsată să ardă până la capăt.

În ajunul Bobotezei se ține post – chiar post negru, cine poate. Apoi, de Bobotează, după ce au băut agheasmă, cei care au ținut post se pot delecta cu bucate – de care însă nu se atinge nimeni până nu sunt sfințite de preot! Acesta sosește cu Iordanul sau Chiralesa, adică “Doamne, miluiește!”, în neogreacă. Strigând Chiralesa, se spune că oamenii capătă putere și toate relele fug, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

De asemenea, tot în zonele rurale, există tradiția întâmpinării preotului cu masa pusă, pe care se așează bucate alese și, în unele cazuri, pe colțurile mesei se pun bulgări de sare.

Pe premuri exista obiceiul ca la plecarea preotului, acesta să primească de la fiecare gospodar un fuior de cânepă, un colac și o sumă de bani, iar din fuior părintele urma să facă funie la clopotul bisericii, de care exista credința că se vor prinde toate relele.

Conform altei tradiții românești, începând din ajunul Bobotezei timp de 3 zile, sunt interzise certurile în casă și, de asemenea nu se imprumtă nimic, pentru că astfel se consideră că se îndepărtează belșugul din gospodărie.

Pentru a-și visa ursitul, fetele de măritat obișnuiesc să își așeze sub pernă, în nopțile celor trei zile de Bobotează, fire de busuioc sfințit din mănunchiul cu care a stropit preotul prin casă. Tot în acest sens se spune că dacă fetele cad pe gheață de Bobotează e semn că se vor mărita în acel an.

Un obicei foarte prețuit, mai ales în satele din nordul țării, este Iordănitul femeilor: femeile se adună în grupuri mari acasă la cineva, în noaptea dintre Bobotează și Sfântul Ioan, unde duc alimente și băutură, servesc masa și petrec întreaga noapte – acesta fiind ospățul care marchează finalul sărbătorilor de iarnă -, iar dimineața ies pe stradă și îi iau pe sus bărbații întâlniți, îi duc la râu și îi amenință cu aruncarea în apă. În alte zone există tradiția integrării tinerelor fete măritate în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă de fântână sau de la râu.

Se spune că timp de 9 zile de la Bobotează nu se spală rufe, pentru a nu se întina apa sfințită.

Tot de Bobotează există tradiția larg răspândită ca după finalul slujbei, preoții să arunce în apă o cruce sfințită, iar despre cel care o găsește primul, dintre bărbații care se aruncă în apă după aceasta, se spune că va avea noroc tot anul.

Între tradițiile legate de ziua soborului Sfântului Ioan Botezătorul, în sate din Maramureș se mai ține obiceiul Vergelului, o horă a fetelor dornice de măritiș în acest an, o petrecere care încheie perioada sărbătorilor de iarnă.

Sărbătoarea de Sfântul Ioan mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, în tradiția populară acesta fiind protectorul pruncilor. Se spune că cine nu este vesel în această zi va fi trist tot anul.

Tradiția arată că în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

De asemenea, tradiția populară arată că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.

Să mai spunem că numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este purtat de aproape 2 milioane de oameni – puțin peste 1,4 milioane fiind bărbați iar peste 530 mii fiind femei. Cei mai mulți bărbați sărbătoriți cu această ocazie, respectiv circa 500 de mii poartă numele Ioan, peste 400 de mii sunt Ioni, iar aproximativ 380 de mii dintre doamnele și domnișoarele sărbătorite în acestă zi, se numesc Ioana.

Sursa: Rador