DOCUMENTAR | Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al Cezareei Capadociei

  • 01 Ianuarie 11:35
DOCUMENTAR | Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al Cezareei Capadociei

În prima zi a fiecărui an, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, episcop al Cezareei Capadociei, unul dintre cei trei Părinți capadocieni – alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz – dar cel mai important, singurul care a fost numit „cel Mare”, având în vedere că a fost o mare personalitate ecleziastică, apărător al învățăturii creștine ortodoxe, reformator al liturghiei și părinte al monahismului răsăritean.

Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, la Pont, în Capadocia, într-o familie bogată material și spiritual, foarte credincioasă, tatăl său, Vasile cel Bătrân, fiind profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână, și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni, i-a pus bazele educației, fiindu-i dascăl și povățuitor, iar mama sa, Emilia, a născut patru fii – Petru, Vasile, Grigorie și Navcratie, și patru fiice, între care Macrina – devenită Sfânta Macrina cea Tânără, un model de viață ascetică. Doi dintre frații săi au devenit episcopi alături de el – Grigorie de Nyssa și Petru al II-lea de Sebaste, iar Navcratie a fost pustnic și făcător de minuni.

Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin pasiunea de a dobândi cunoștințe de filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică.

Sf. Vasile a avut profesori vestiți, precum Libaniu, Proheresiu și Himeriu, iar perioada petrecută la Atena i-a prilejuit legarea unei strânse prietenii cu Grigore de Nazianz, un om care a fost impresionat de inteligența și spiritul său profund, apoi a devenit profesor în NeoCezarea, în anul 355.

Suferințele fizice la care a fost supus întreaga viață, dependența de medicamente, îl determină să se aplece și către studii medicale.

Vasile devine din ce în ce mai apropiat de biserică, iar la sfatul episcopului Cezareei, Dianius, care îl aprecia în mod deosebit, acceptă o funcție bisericească.

În anul 357 primește Taina Sfântului Botez, prima etapă pe drumul desăvârșirii sale în lumina Evangheliei, își împarte o mare parte a averii săracilor, apoi călătorește în Egipt, Palestina, Celesiria și Mesopotamia, unde se întâlnește cu cei mai importanți asceți.

După experiența acumulată în această călătorie, înființează o mănăstire în Pont, în satul Annesi, încercând să organizeze viața monahală după criteriul obștei. Aici, alături de Sfântul Grigorie Teologul, îmbină rugăciunea cu acumularea intelectuală și cu munca fizică asiduă. Tot împreună cu Grigorie Teologul concepe primele scrieri – „Regulile vieții monahale” și pune bazele Filocaliei, tocmai din aceste considerente fiind apreciat drept părintele monahismului oriental.

În anul 368 a fost hirotonit preot de către Episcopul Eusebiu, moment care s-a suprapus cu o mare foamete, Sfântul Vasile demonstrând o admirabilă capacitate de  organizare a asistenței sociale, fiind și momentul în care realizează o a doua împărțire a averii sale către cei sărmani.

Sfântul Vasile exercita deja, la acel moment, o mare influență atât în rândul conducătorilor imperiului cât și al populației și clerului, însă începe și o aprigă polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice.

La data de 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al Cezareei, fiind totodată și Mitropolit al Capadociei și Exarh al Pontului, cu o jurisdicție care cuprindea întreg spațiul dintre Eufrat, Marea Egee, Balcani și Marea Mediterană.

În perioada de episcopat a obținut realizări deosebite în organizarea bisericii, punând un accent important pe pregătirea canonică și spirituală a preoților, pe înlăturarea abuzurilor clerului din vremea aceea, dar și pe drepturile clerului. Însă nu i-a uitat nicio clipă pe cei săraci și oropsiți, devenind model de generozitate și caritate.

A înființat în acest sens Vasiliada, entitate care cuprindea  instituții de asistență socială: azil ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital (și de leproși), școli tehnice

A rămas celebră atitudinea sa la întâlnirea cu guvernatorul Modest, nimeni altul decât  trimisul împăratului Valens – un susținător al ereziei ariene -, care avea misiunea de a-l determina pe Sf. Vasile să îmbrățișeze arianismul, sau cel puțin să se împace cu arienii, răspunsul primit de la marele teolog fiind demn și neînfricat.

Însă în urma atitudinii sale față de arianism și a uneltirilor împăratului Valens, dioceza sa a fost împărțită în două, având două capitale episcopale – Cezareea și Tyana.

Sf. Vasile a avut și meritul de a fi încercat să împace bisericile orientale făcând apel în acest sens la Sfântul Atanasie și la Papa Damasus, având aceleași intenții și în privința relațiilor dintre Occident și Orient, confruntate la acel moment cu schisma meletiană.

Nu în ultimul rând, Sfântul Vasile a îmbogățit serviciul divin cu Sfânta sa Liturghie, care se săvârșește de zece ori în cursul anului bisericesc.

Anul 373 devine un reper important în viața sa, de aici începând o serie de întâmplări triste, primul fiind moartea fratelui său Grigore, situația tot mai rea din întreg Imperiul Roman, atacurile goților dar și ruptura de Grigore Nazianzus, principalul său susținător în numirea ca episcop.

La 1 ianuarie 379, Sf. Vasile pleacă din viața pământească, iar la înmormântarea sa, ca un semn al aprecierii de care s-a bucurat, au fost prezenți numeroși creștini, evrei, păgâni, localnici dar și străini.

De la Sf. Vasile ne-au rămas scrieri importante, cum sunt cele dogmatice – Contra lui Eunomiu, conducătorul anomeilor, în care prezenta arianismul ca pe un pur raționalism – o lucrare scrisă în jurul anului 364, în cinci cărți -, ascetice – cum sunt Învățaturi morale, Regulile mari, Regulile mici, Despre judecata lui Dumnezeu, sau Despre credință -, omilii și cuvântări – cum sunt 9 omilii la Hexaemeron, care explică crearea lumii și toate fenomenele legate de actul creației pe zile -, liturgice, canonice, ori corespondență – fiind de menționat – așa cum aminteam – Liturghia Sf. Vasile cel Mare, dar și Moliftele Sf. Vasile, scrieri importante pentru învățătura bisericească.

Să mai amintim și faptul că Sf. Vasile este sărbătorit și la data de 30 ianuarie, alături de Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore (Nazianzus) – ei fiind Sfinții Trei Ierarhi, o sărbătoare inițiată încă din anul 1081 de către Ioan, Patriarhul Constantinopolului, în memoria celor trei mari sfinți și teologi ortodocși.

* * * * * 

Nu întâmplător, sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare se suprapune cu prima zi a noului an, moment de înnoire a timpului, de începere a unui nou ciclu de viață. De aceea, acest moment este unul plin de tradiții și obiceiuri, care continuă petrecerea din noaptea dintre ani, plină dealtfel de practici păgâne, care, însă, semnifică respectarea unor obiceiuri mai vechi – cele care îi apără pe oameni de rele și îi țin sănătoși și prosperi pentru un an întreg -, dar și obiceiuri mai recente.

De Sfântul Vasile, denumit popular Sânvasâiu, o multitudine de tradiții și superstiții marchează sărbătoarea sfântului „păzitor de duhuri rele”, care este văzut, însă, în tradiția rurală ca un personaj tânăr și chefliu, căruia îi arde de petreceri, tocmai fiindcă este primul din an.

Spre exemplu, fetele nemăritate împletesc crenguțe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un șir de mărgele și un inel, pe care le ascund afară, iar dacă în ziua următoare împletiturile sunt acoperite cu brumă, ar însemna că se vor mărita cu un om bogat, bineînțeles, altfel, se vor mărita cu un om sărac.

Tot fetele nemăritate sunt eroinele unei alte tradiții care spune că acestea merg în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul și spun „anul acesta“ sau „anul viitor“, iar dacă porcul guiță, ori vaca se mișcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni.

O superstiție spune că în această zi, dacă după ce ne spălăm pe față, ne ștergem cu un prosop în care punem un ban de aur sau de argint, vom fi curați și sănătoși întreg anul ce urmează.

De Sfântul Vasile cel Mare există o altă tradiție, mult mai larg răspândită, anume că prima persoană care trebuie să-ți intre în casă în această zi trebuie să fie un bărbat, pentru spor în casă, iar dacă acest musafir este o persoană bogată, asta va indica situația materială a locatarilor pentru anul care a început.

Se mai spune că dacă dormim de Sfântul Vasile vom fi leneși întregul an, sau că vom avea noroc întregul an dacă vărsăm vin pe masă, dacă spargem un pahar alb, dacă ne țiuie urechea stângă sau dacă împrăștiem chibriturile din cutie.

Un alt obicei întâlnit în prima zi a anului, de Sfântul Vasile, este de a da pomană celor nevoiași, o legătură evidentă cu generozitatea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

Mult mai bogate sunt obiceiurile colindatului de Sf. Vasile (aflat în strânsă legătură cu faptul că Sfântul Vasile a luat un clopoțel și i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune), cum este, de exemplu, colindatul cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici sau hârtie colorată și mărgele, care poartă numele de „Colindul cu Vasilca”, sau Vasîlca ori Șiva, un obicei mai des întâlnit în Muntenia, Oltenia sau Dobrogea. Colindătorii le urează oamenilor ca porcul cel gras să le aducă un an nou și îmbelșugat. La finalul colindului, gospodarii oferă tinerilor veniți cu Vasilca bani, vin și carne.

Un amănunt interesant legat de acest obicei, este acela că romii obișnuiau să numească „Vasilca” urșii domesticiți pe care îi jucau prin sate, dar și porcii, de aceea, colindul cu Vasilca este practicat, deopotrivă, de romi (mai ales fierari, rudari, sau lăutari), dar și de alte etnii din Balcani, dar de obicei, cu Vasilca merg romii, pentru că, legenda spune că atunci când erau încă sclavi, ei cereau de la domni capul porcului tăiat de Crăciun, pe care îl purtau pe la oameni cerând bani.

Conform tradiției, după încheierea colindatului, ceata se reunește la o cârciumă pentru a petrece, iar la final colindătorii se despart, luându-și fiecare ce a pus la căpățână, semn al „dezlegării” anului ce tocmai a început.

Și, în strânsă legătură, pentru ca familiei să îi meargă bine peste an, există obiceiul ca în ziua de Sfântul vasile, să se fiarbă un cap de porc, pentru că, astfel cum porcul râmă numai înainte, tot așa va avea și familia belșug.

Tot în sensul „dezlegării” anului, grupuri de colindători merg în această zi, mai ales pe ulițele satelor, fiind însoțiți de zgomote cât mai stridente din bice, buciume sau mai simplu – oale ori tigăi -, tot acest vacarm având rolul de a alunga forțele răului, aducătoare de secetă, tăciune de grâu, sau animale și insecte care dăuneză recoltelor.

Să mai amintim și un alt obicei, desigur mult mai dificil de respectat, anume că din bătrâni se spune că în această zi e bine să bei mult vin, cu cât mai mult vin este consumat, cu atât mai mult „sânge în obraz” vei avea tot timpul anului…

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:2,06 m/s
Tue
28
Wed
28
Thu
23
Fri
25
Sat
25
Arhivă Radio Chișinău