La această sărbătoare sfântă, toți creștinii își reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate și prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, dar și de cozonaci, nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate acestea creând o atmosferă de basm, liniște sufletească și iubire, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

În cultura românească, Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor și eroilor din basme, dar și calități și defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană, este un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu Moș Ajun, fratele său mai mic. Sub influența creștinismului, Crăciunul apare și ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinților, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos și altele. Legendele Nașterii Domnului zugrăvesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moș Crăciun și avea case mari, grajduri, coșare și târle pentru vite. Pe neașteptate, în acest sat liniștit sosește o femeie necunoscută care, simțind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moș Ajun și îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, acesta o trimite la fratele său bogat, Moș Crăciun. Acesta, fără să știe că femeia este Maica Domnului, nu o primește sau o trimite să nască în grajdul vitelor.

Crăciuneasa ajută străina să nască, faptă pedepsită de Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Moș Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căiește și cere iertare lui Dumnezeu devenind primul creștin, sfântul cel mai bătrân, soțul femeii care a moșit-o pe Maria.

La apariția creștinismului, Crăciunul era un zeu atât de venerat încât nu a putut fi exclus cu desăvârșire din Calendarul Popular și din conștiința oamenilor care adoptaseră credința în Hristos. Prin tot ceea ce face, Crăciunul se opune sau împiedică nașterea pruncului Iisus întrucât venirea Lui presupune mai întâi plecarea (moartea) Moșului, tradițiile contemporane despre Moșul darnic și bun, încărcat cu daruri multe, fiind influențe livrești pătrunse în cultura populară.

De Crăciun au loc o serie de practici atestate în toate zonele țării, care au în centrul lor colindele și mesele rituale.

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei; este ocazia când toți se reunesc, părinți, copii, nepoți își fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.