În evoluția politică a Europei au existat diferite organisme cu atribuții vizând  adoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat, sub diferite denumiri, generice – adunare legislativă, adunare națională, adunare de stat, parlament – sau specifice – “Duma” în Rusia, “Sejm” în Polonia, “Riksdag” în țările scandinave.

În vremurile noastre, denumirea de Parlament presupune un organ de stat care funcționează pe bază reprezentativă, fiind autoritatea publică legislativă cea mai importantă, ale cărei decizii sunt obligatorii și trebuie tratate ca cea mai înaltă formă a manifestării de voință statală. Totodată, în epoca modernă, parlamentele au și atribuții în domeniul adoptării și modificării legilor fundamentale, în cazul situațiilor de urgență, la ratificarea tratatelor internaționale sau în procedura adoptării bugetului național.

Aceste atribute au fost prezente în unele state din Vestul Europei încă din secolele XII-XIV, în organismele reprezentative al claselor dominante.

Deși majoritatea specialiștilor consideră că primul Parlament este cel al englezului Simon Montfort din 1265, unele izvoare scrise menționează ședințe la care erau invitați nu doar aristrocrați, ci și reprezentanții orașelor, în anul 1162 în Aragonia, în 1169 în Castilia și în 1188 în Leon – în Spania.

De asemenea, se apreciază că denumirea de “parlament” a fost folosită pentru prima dată de o cronică scrisă în anul 1183, dar această denumire folosită frecvent și în secolul al XIII-lea, a înlocuit mult mai târziu denumirile latine diverse (de ex. colocviu) ale adunării claselor dominante. Adunări ale aristocraților au apărut în secolul al XIII-lea în Anglia, în timp ce în Franța prima adunare de acest gen a fost convocată în anul 1302. 

Așadar sub domnia lui Eduard I apare pentru prima oară un Parlament, convocat de rege ca un organism de guvernământ și care avea să devină în timp un instrument de control aflat în mâinile baronilor, apoi în slujba întregii națiuni.

Astfel, în cazurile unor probleme mai dificile ale societății, a intrat în uz să fie consultați nu numai baronii, ci și reprezentanții „comunităților” – cavalerii și reprezentanții orașelor de care aminteam.

Scopul era, pe de-o parte, faptul că regele realiza că un impozit, spre exemplu, era mai bine primit dacă era cerută părerea celor care trebuie să-l plătească, pe de alta, neavând, din cauza dificultăților de comunicare, nici un mijloc de a cunoaște opinia publică, socotea că e necesar să facă din când în când câte o „consultare” cu privire la situația regatului, cu oameni care, venind din toate comitatele engleze, puteau apoi, prin rapoartele lor, să creeze în țară un climat favorabil.

În anul 1295 apar primele mențiuni despre “Magnum Concilium”, convocat de regele Eduard I, având o reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul, nobilimea și orașele.

Relațiile dintre coroană și Concilium exprimau subordonarea parlamentului față de monarhie, regele având atât atribuții executive cât și legislative, situație care a continuat și în secolul a XIV-lea, marcat de separarea parlamentului în două camere, în anul 1332, când cele două grupuri – unul format din prelați și nobili și unul format din cavalerii reprezentanți ai comitatelor și reprezentanții orașelor – deliberau separat.

În anul 1351 din aceste două grupuri s-au format două adunări cu sedii separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor, niciuna însă cu atribuții legislative.

În timp, rolul Parlamentului a crescut, limitând oarecum natural puterea monarhiei.

Deși inițial Camera Lorzilor avea o poziție dominantă, treptat rolul ei scade, ajungându-se ca la începutul secolului al XIX-lea supremația Camerei Comunelor să devină efectivă. Dealtfel momentul considerat istoric de englezi în răsturnarea balanței puterii în favoarea Camerei Comunelor a fost anul 1832 – adoptarea Actului Refomei, urmat cronologic, de principalele legi care reglementează și astăzi raporturile dintre cele două camere – The Parliament Acts – datate 1911 și 1949.   

Organizarea Parlamentului Marii Britanii

Parlamentul este format din Camera Comunelor și Camera Lorzilor, fiind convocat anual de către Regină, pentru o sesiune de circa 10 luni. În fapt, la Camera Comunelor, numărul de zile consacrate ședințelor plenare este de 167, iar la Camera Lorzilor de 112.

► Camera Comunelor este alcătuită din 646 membri, al căror mandat are o durată de 5 ani, fiind aleși prin sistem majoritar cu un singur tur de scrutin, organizat în circumscripții uninominale, iar în Irlanda de Nord conform sistemului reprezentării proporționale cu vot unic transferabil. Să menționăm că sistemul electoral britanic permite votul prin procură și cel prin corespondență.

• Președintele Camerei Comunelor este ales la începutul fiecărei legislaturi pentru un mandat de 5 ani, și are obligația de a demisiona (după alegere) din partidul din care face parte. Camera Comunelor mai are și 3 vicepreședinți.
• Comisiile generale sunt structuri de lucru specifice numai Camerei Comunelor, din sesiunea 2006-2007, când au înlocuit comisiile permanente, având ca scop principal accelerarea procesului legislativ.

O comisie generală este formată din minimum 16 membri și maximum 50, componența acesteia reflectând configurația politică a partidelor reprezentate în Cameră.

Comisia, prezidată de un președinte, dezbate proiectul de lege conform regulilor care guvernează dezbaterile în plen, dar spre deosebire de fostele comisii permanente, comisiile generale sunt abilitate să solicite și să obțină informații scrise și orale din partea persoanelor oficiale și experților din afara Parlamentului, ceea ce permite fundamentarea informațională completă a procesului decizional.

• Marile comisii sunt comisii suplimentare care au competențe în dezbaterea de inițiative teritoriale specifice: Marea Comisie pentru Scoția (formată din toți cei 72 de parlamentari scoțieni), Marea Comisie pentru Țara Galilor (formată din 40 de parlamentari din Țara Galilor, plus alți 5) și Marea Comisie pentru Irlanda de Nord (formată din 18 parlamentari din Irlanda de Nord, plus alți 25).
• Comisiile speciale (sectoriale), în număr de 18, au atribuții în materia controlului politic al Guvernului – fiecărei comisii îi corespunde un minister. Controlul parlamentar se concentrează asupra cheltuielilor, politicilor și managementului administrativ.
• Comisia întregii Camere (Committee of the whole House) – se ocupă de anumite categorii de texte – proiectele de lege constituționale de importanță deosebită, proiectele de lege urgente depuse de Guvern. La ședințele acestei Comisii pot participa toți deputații.
• Comisiile comune – temporare sau permanente – sunt alcătuite din membri ai Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor, cu competențe similare celor ale comisiilor speciale.
• Grupurile parlamentare sunt constituite numai la nivelul formațiunilor importante:

– Grupul parlamentar al Partidului Laburist

– Grupul parlamentar al Partidului Conservator

– Grupul parlamentar al Partidului Liberal-Democratic

Fiecare grup parlamentar este condus de un coordonator-șef (Chief Whip), asistat de 10-12 colegi (whips).

Existența și funcționarea grupurilor parlamentare se bazează mai mult pe loialitate decât pe impunerea unei discipline stricte, migrația parlamentară este ocazională și accidentală, iar deputații independenți pot fi numai cei care au candidat ca atare.

► Camera Lorzilor are 750 de membri, care, potrivit sistemului de numire, aparțin uneia din următoarele 4 categorii: înalți prelați (lorzi spirituali), nobili (care capătă titlul de pair prin succesiune ereditară), persoane înnobilate de Regină (titlul de lord având caracter viager) sau lorzi care îndeplinesc funcții judiciare.

• Președintele Camerei Lorzilor este ales de membrii Camerei, pentru cel mult două mandate, fiecare de câte 5 ani.
• Comisiile speciale, în număr de 18, se reînnoiesc la începutul fiecărei sesiuni și se concentrează asupra următoarelor domenii: Uniunea Europeană, știință și tehnologie, economie și Constituția Marii Britanii.

Comisia pentru Uniunea Europeană, spre exemplu, are peste 80 de membri a căror activitate se desfășoară în cadrul următoarelor 7 subcomisii: afaceri economice și financiare; piață internă; afaceri externe, apărare și dezvoltare; mediu și agricultură; legislație și instituții; afaceri interne; politică socială și probleme ale consumatorilor;

• Comisia întregii Camere (Committee of the whole House), examinează de regulă proiectele de lege.
• Grupurile politice din cadrul Camerei sunt: Grupul Partidului Laburist, Grupul Partidului Conservator, Grupul Partidului Liberal-Democrat și Grupul independenților.

Sistemul politic britanic are reputația stabilității și coreneței în primul rând datorită unui sistem legislativ solid, dar și tradiției respectării cutumelor, unele vechi de sute de ani. Totodată, societatea britanică se bazează pe discreția politică a suveranului, pe sistemul bipartidist – care permite menținerea unui raport de forțe corect între putere și opoziție și o cutumă care arată că liderul partidului câștigător în alegeri este numit în funcția de premier.

Continuarea pe rador.ro.